Fără categorie

Am rămas uimit

În vacanţa dintre semestre am fost plecat de acasă 4 zile, nu ştiu dacă v-am spus, dar am fost plecat la varămea. Bun… pe lângă distracţia maximă, nopţi de neuitat şi toate cele (nu o să zic de ce nopţile au fost de neuitat că aş supăra unele persoane, cred…). Mă rog, am rămas uimit, duminică când am fost la biserică.

Poate credeţi că nu prea merg la biserică, din cauza articolelor în care critic religia în sus şi în jos, dar mersul la biserică pentru mine e ca mersul în parc (cine ştie cunoaşte!). Aşa… şi intru în biserică cum intru şi la mine, fără fes (că şi aşa nu port, deoarece am părul mare) tot în regulă. Mă aşez în bancă, şi să stau să dorm…

Iau poziţia mea de la biserică, cu mâinile în buzunar sau strânse la piept şi ridicăte că intră popa, stai jos că începe evanghelia. Mă rog… Faza ce ma uimit au fost, că toţi! Da toţi, înafară de mine stăteau cumâinile strânse, ca atunci când te rogi, numai că nu la piept, dar tot stăteau cu mâinile strânse.

Când am văzut asta am rămas “:O “, şi… ca oricare altă persoană, a trebuit să mă adaptez că mă simţeam “prost” să văd că toate persoanele stau într-un fel şi eu stau ca un bou la poartă nouă. Aşa că m-am adaptat, şi… încă sunt uimit… Asta îmi aduce amine de un alt eveniment, dar na… nu vi-l mai povestesc.

Dacă vrei note mari, mergi la biserică

Okei, prima chestie ar fi că am vrut să scriu articolul acesta încă de joi, dar nu ştiu de ce tot am amânat, pentru că na… chiar vreau să vă spun ce e cu titlul. Bineînţeles, colegi mei care au stat la ultima oră joi ştiu despre ce e vorba, dar voi nu.

Bun, am avut ultima oră (de la 2 la 3) CPS-ul (calitatea produselor şi serviciilor), cu doamna profesoară Dancă (câta tupeu pe mine să îi scriu numele pe blogul meu! Sper să nu mi se spargă monitorul când intru pe pagina principală) şi avea nervi… da nervi frate. Nu degeaba, marţea asta eu şi un coleg i-am pus porecla “nefututa”. Fă da-ţi voi seama de la ce vine.

Okei, vine la oră, şi ne ascultă, am rămas vreo 15 din 30 la oră. Mă rog… începem, ne ascultă din ultima lecţie, îmi pune 8 (eram mulţumit) dar când am văzut că lu unul, care nu a ştiut lecţia i-a pus 9 pe ochi frumoşi, aveam nişte nervi. Cică “e mai pricăjit, îi pun 9“. Bineînţeles 9 era nota maximă. Faza era, că toţi am zis lecţia cap-coadă, că era o lecţie de o pagină jumate de caiet simplu.

La sfârşitul orei aveam toată clasa nervi, de ce a pus note aşa mici, şi tot felul de chesti din astea. Ce a răspuns? Poi… cică “Poi dacă mergeaţi mai des pe la biserică, să vă mai spovodiţi din când în când, să vă mai rugaţi, o să aveţi note mai mari“. Noi revoltaţi, “Da ce treabă are biserica cu şcoala?“. Bineînţeles, mai nimic, dupaia a scos alta, “Daca vreţi note mari, va trebui să veniţi cu pantaloni negri şi bluză albă“. Când am auzit am spus, “Ce dracu? Nu mai suntem în comunism“.

Am zis că marţea asta vin în pantaloni scurţi la ora ei, să vadă ce înseamnă să vii îmbrăcat “indecent“, numai să o enervez, mai ales că înaintea orei ei avem sportul, aşa că pot să o fac cu mai mare drag.

Nu prea imi place…

să fiu citit de colegi sau de prieteni. De ce? Poi, în acest moment, vreau să îi excud pe actuali colegi, şi să îi pun în categoria “colegi” pe foşti mei colegi de generală. Bine, în generală, cred… nu cred, eram singurul care avea blog dintr-o şcoală întreagă, şi na, ce ştiu ţărani despre internet?

Şi când ţărani (scuze că folosesc această expresie, supăraţi-vă nu aveaţi decât!) au descoperit internetul, şi au intrat pe blogul meu, a doua zi eram subiect de primă pagină, vezi ce a mai scris Liviu, şi tot aşa mai departe. Norocul meu a fost că era semestrul al doilea din clasa a VIII. (bine, partea tare e ca acu sunt idol pt cei care işi fac blog în micul meu sătuc)

Bine, când a venit vara, şi a venit vacanţa mare au început să apara şi laudele de la o colegă, în care spunea că nu crede că poate să scrie ca mine, şi na, ce blogger nu ar vrea să audă aceste cuvinte din gura cuiva?
Şi bineînţeles… odată ajuns la liceu, noi colegi au accesat blogul meu, şi din fericire pentru mine, au fost mai multe laude decât critici, bineînţeles, încă nu am primit critici.

Bine… am tot vorbit despre colegi, dar partea nasoală e cu prieteni, cu prieteni care nu înţeleg că dacă ai blog e ceva foarte fain frate, şi poţi spune lumii ce simţi dacă nu ai curaj (sau ai), şi că te poţi face auzit într-un fel sau altul.

Sper că nu am supărat prea multă lume cu articolul ăsta, dar fraţilor, serios acum, dacă vreţi să râdeţi de articolele mele, şi aşa vai de capul lor, măcar faceţi-o când nu sunt eu în preajmă, să nu vă aud, sau dacă vă credeţi aşa tari, de ce nu încercaţi şi voi ce fac eu şi abia dupa să comentaţi, okei?

Am început semestrul al II-lea cu stângul!

De ce spun că l-am început cu stângul? Din mai multe motive… Primul ar fi că am chiulit la 3 din 6 ore azi. WTF?! Cine-s eu de chiulesc atât?! Răspuns… un elev care nu are chef de şcoală!

Al doilea este că am dat cu stângul în dreptul în secţiunea “love” a vieţi mele, şi sincer… nici nu mai ştiu de când nu am mai punctat în secţiunea acesta, şi acest lucru mă roade pe interior şi nu îmi place de loc. Sper ca anul ăsta poate o să reuşesc să îmi găsesc sufletul pereche pe care îl caut.

Al treilea ar fi că la alea 3 ore care am fost la şcoală am fost ameţit. De ce? Poi în orele care am chiulit am băut… Mai exact 2 beri şi 100 de unirea. Ce-i asta? Nimic… da eram aşa fericit încât voiam să dansez, şi eu nu dansez. Şi am mai băut de încă un motiv, dar asta e mult prea personal ca să vă zic.

Ar mai fi, dar sper ca ziua de NOUĂ FEBRUARIE DOUĂMIIZECE să fie o zi mai reuşită, că na… poate o să fac şi eu ceva maine, înafară de beut.

14 Februarie, o zi ca oricare alta

Fiecare ştie că 14 Februarie e Valentine’s Day sau cum s-o numi. Pentru voi, cei care chiar sărbătoriţi această zi, poate e ceva super, dar pentru mine e doar o mare prostie! Why? Poi am prea multe probleme cu această zi ca să le zic, dar pot să încerc să zic măcar una.

În primul rând, noi avem dragobetele nu? De ce ne-a mai trebuit şi această zi împrumutată de dracu ştie unde (credcă de la americani dacă nu mă înşel). Da na, ştiţi vorba aia, românul dacă nu-i prost nu-i fudul destul.
De ce am spus că e prost? Poi… În primul rând se arunca bani pe fereastră degeabă, pentru o zi din an ca oricare alta. Acum se exclud cauzurile în care pe 14 e ziua unei persoane, cred că acest lucru se subînţelege. În al doilea rând… nu mai e un al doilea rând, ciudat că eu găseam de fiecare dată cel puţin două motive.

Şi cum zice şi imaginea mea “Fuck valentine’s day, let’s just get drunk and naked”. M-a întrebat sormea ce înseamna, da nu i-am putut răspunde, şi nici vouă nu vă spun, că traducerea parcă e… nu pot traduce acum chiar moca mo, că iese alceva . Mă rog…

Acum, probabil, vă întrebaţi, de ce sunt eu chiar aşa supărat pe această zi, nu? Nu vă faceţi griji, nu e din cauză că “eu nu ştiu cu fetili”, chiar “le am cu fetili”, numai că nu îmi convine, ce rost are să fac cadouri aşa, de-an pulea chiar nu înţeleg. Ca şi cu 1 martie şi 8 martie, dar dacă mă pun să scriu şi despre acest subiect, vă plictisesc, o să scriu despre aceste 2 zile când e momentul.

Beauty and the Beast – cele mai mari încasări

Potrivit BoxOfficeMojo.com, recordul a fost deţinut până acum de animaţia Finding Dory (la noi cu rating-ul AG-audienţă generală) cu încasări domestice (SUA) de 486,3 milioane de dolari şi 1,029 miliarde internaţional.
Beauty and the Beast a trecut pe 7 mai de 488 milioane şi 1,187 miliarde internaţional. Topul cinci al filmelor de rating PG de pe teritoriul nord-american este completat de Star Wars: Episode I — The Phantom Menace ($474.5 milioane), clasificat N-15 la noi (nerecomandat sub 15 ani).

Chiar dacă în unele teritorii de pe Glob relansarea live-action a poveştii cu Frumoasa şi Bestia a primit un rating ceva mai restrictiv – din cauza controversatei scene gay dintre Gaston şi camaradul său LeFou – filmul a avut un succes covârşitor în rest. A doborât recent un record notabil şi a devenit, în Statele Unite, pelicula cu cele mai mari încasări pe segmentul de rating PG (“parental guidance” – echivalentul românesc al lui AP-12; filmele pot fi văzute de copii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii sau familia gratuit pe go123movies).

Succesul uriaş al acestei producţii din seria adaptărilor live-action a Disney a stârnit comentarii legate de un posibil sequel. Dan Stevens, interpretul Bestiei, s-a arătat interesat, la fel şi Emma Watson (Belle). Preşedintele departamentului de producţie al Disney, Sean Bailey, a declarat însă că nu există planuri pentru un sequel, dar că este posibil să se meargă mai departe cu un spin-off sau un prequel.

Copilăria mea vs Copilăria surorii mele

Pentru cei ce nu ştiu, am două surori, una puţin mai mică ca mine şi una de 4 ani. Okei, copilăria mea a fost mai mult decât frumoasă, multe prieteni, multe jocuri jucate cu prieteni noapte, v-aţi-ascunselea, capra sau mai ştiu eu ce joc mai jucam. Bineînţeles, că fotbalul era la fiecare pas, în fiecare zi, la orice oră.

Ce să mai zic de desenele de la ora 2 de la TVR? Când începeau unul nu mai eram afară, toţi ştiam că la ora 2 fix trebuie să intrăm în casă pentru că o să înceapă Yu-Gi-Oh sau mai ştiu eu ce desene. Ce să mai spun de super bunica mea, care a murit acu 3 ani (Dumnezeu să o ierte), ea mi-a făcut copilăria frumoasă, nu aţi putea şti cât de frumos era când mergeam la ea. Da ştiţi cum se spune, nu simţi niciodată lipsa unei persoane decât după ce moare…

Mă rog… mă gândeam, mă gândesc şi probabil că mă voi mai gândi încă câteva zile, ce o să se aleagă de copilăria surori mele, când noi ne uitam la TVR la desene iar ea se uită la desene pe Disney Chanel, Minimax sau Cartoon Network? Bine… nu că mi-ar păsa asta, dar cel mai mult cred că o să ducă lipsa unei bunici bune la suflet, că după un an ce sa născut sora mea, a murit bunicămea (sora mea e născută în aceaşi zi cu bunicămea).

Nici nu ştiţi voi cât de greu e să scriu aceste rânduri, mai ales că mă gândesc la bunicămea, şi aş da orice să îi mai aud o dată vocea ei minunată, dar din păcate… nu despre ea e vorba în acest articol, ci despre sormea.
Chiar nu ştiu cum va “supravieţui” sora mea, mai ales că, dacă nu era bunicămea, eu, probabil, azi eram cu totul alt om, şi nu acesta care sunt acuma, probabil aş fi vreun cocalar care ar fi ascultat manele la un telefon care abia mai funcţionează.

O privire demonică spre lumea reală

Okei… Niciodată nu ştii ce îţi rezervă viitorul, sau unde te duce destinul, dar în viaţa mea nu mi-am imaginat că va trebui să trăiesc într-o ţara ca România! Peste tot vedem diferite sloganuri care să ne facă să credem că România e un loc mai bun, dar nu e aşa.

În primul rând străzile. Mai are rost să zic că o comună ca să fie comună trebuie să aibă strada principală să fie asfaltată, iar dacă vrea să fie oraş sa aibă toate străzile asfaltate, da toate! Dar stai puţin… chiar dacă le asfaltează tot un rahat fac, mai degrabă le lasă cum sunt acum, măcar nu îşi rup ăştea maşinile prin gropile din asfalt.

În al doilea nu avem nici măcar o facultate în top 100 din lume. Scuze dacă greşesc, dar ultima dată când am auzit de acest subiect, chiar că nu aveam nici una. Şi nu mă refer acu să fie ca Stanford sau cum s-o numi, să fie ceva mai demn… să ne facă să ne simţim mândri.

Singurul lucru care ne face să ne simţim mândri că suntem români, momentan, este sportul, şi mai ales HANDBALUL, că în rest, suntem varză! Da varză rău!!!! Noroc cu handabalul care ne mai face cunoscuţi puţin… Aţi văzut la fotbal, Unirea Urziceni a fost botezată în Urinea. Dacă eram eu în locul celor de la Unirea făceam scandal… Îmi greşeşti numele, măcar puţin respect să ai… Înţeleg că nu avem un campionat puternic dar nici chiar aşa.

Mă rog… nu mai are rost să continu că ştiţi şi voi prea bine în ce ţară “extraordinară” trăiţi!

Inspiraţia mea

Okei, cu toţi aţi observat, mai mult ca sigur, că eu nu mai am inspiraţie, ceea ce e un complet neadevăr (există oare cuvântul ăsta?). Eu am foarte multă inspiraţie, dar faza e că… când îmi vine inspiraţie, nu mă aflu lângă un PC ca să o scriu sau lângă un caiet (chiar dacă pe un caiet chiar nu scriu) deci… Inevitabil e mai mult ca sigur că acea ideea mea va dispărea la fel de repede cum a apărut.

În ultimul timp, mă gândesc să mă înregistrez pe telefon, ca să îmi aduc aminte şi să am ce scrie, că luna asta, inspiraţia fost mai mult spre 0% decât spre 10%. Şi nu, nu am încercat să scriu 100%, pentru că, dacă ajung până la 100%, ar fi să striu non-stop şi să îmi folosesc mintea mea prăfuită şi alcătuită numai din tărâţă prea mult la lucru şi asta ar putea să o ardă şi mie… sincer… nu prea îmi convine.

Anyway… voi ce faceţi ca să vă rămână ideile în minte? Le scrieţi pe foaie, telefon etc?

Îmi doream aşa mult…

…să scriu din nou pe blog, încât, când acesta a fost reparat nu am mai avut nici o idee. Frate, dar ştii ce înseamnă aia să nu ai nici o idee? 0, fără, caput. Deci… Dacă tot nu am ce să scriu, că nu am idei, măcar să vă spun de ce nu aţi putut accesa blogul meu.

Bineînţeles dacă îmi ştiţi celelalte proiecte, iconcursuri respectiv crazy-floc (momentan in pana de idei, dar acu ştiu ce să fac cu el) aţi fi remarcat că ele mergeau, având acelaşi host. Deci, ce dracu are diu1so?!?!

Caută răspunsul… colo nimic, dincolo nimic. Apelăm la persoana de unde am domeniu, prima data m-a trimis pe un forum, nu merge. Iar, mi-a zis să aştept că el se juca. Nu conta, oricum trebuia să mă uit la Stargate The Ark of True (care e absolut fenomenal!). Am aşteptat, şi când am revenit mergea. Motiv: Erau prea multe pluginuri şi se “certau” între ele.