Pe 20 noiembrie

Mergeam astăzi spre poartă cu Gabi Mihalache şi ne făceam socoteala: „în câte suntem astăzi soro?” „Păi să tot fim în 20 noiembrie”, zic io. „Daaa, e cinci şi uite-te şi tu ce vreme frumoasă!”, zice Gabi, şi tot aşa, tutuca cu de-ale noastre, până la Meteo, la 301. De ieri se simte un miros nemaipomenit de hoit în pădurice, ceea ce pentru noi înseamnă că cineva a „tranşat” problema celor patru-cinci căţelandri care erau gata să ne mănânce de fiecare dată când intram în raza lor vizuală. Trist!

A început şcoala, „copiii” de la Academia de Poliţie sunt prezenţi la datoria de a învăţa şi a munci pentru a deveni… nu ştiu cum se face, dar la ora trei şi ceva după amiază e plin de ei prin autobuz. Nu mai au şi ei program, treaba lor, problema e alta: ieri a fost kkrea Troiei în mai multe acte, vorba Floarei noastre, că era foooarte cald, autobuzul nu avea aceu (limbaj măăăă, aicea la mine), iar copiii erau o poezie: toţi cu mâinile pe sus, să să aeriseşte la subţiori – da’ nasurile poporului muncitor cu ce sunt de vină că acolo de unde vin ei, apa se foloseşte pentru pus în vin?

Puţeau frate fo doi, de mi-am cerut scuze în gândul meu la toată muncitorimea din Pipera pe care am bodogănit-o pe acelaşi motiv, ani la rând! Cireşul de pe tort a fost un băiat dă băiat frateeee, cu muci în freză evident, în Băneasa se mai poartă, care ne povestea el cu voce cel puţin tare, tuturor, recordul personal: şapte (7) restanţe a avut în vară şi trei (3) re-re-uri! El era de la judiciar, da’ cică recordul absolut îl are unul de la jandarmi, cu patru re-re-uri.

Acu să nu credeţi că aş face în gândul meu vreo comparaţie cu studenţi de la facultăţile civile, care trebuie să facă o facultate la zi pentru a fi siguri că nu se trezesc la fiecare schimbare de regim că nu au diplome valabile, trebuie să aibă şi de muncă fiindcă chiria/căminul/mâncarea costă scump şi mulţi sunt pe cont propriu…nuuu, şi nici nu vreau să spun că la facultăţile civile, unii studenţi nu ard gazul/gazele şi că îşi trec toate examenele din prima!

Eh, m-am încălzit cam rău, dar lasă că prea îmi lâncezeau creierii în cap

Gânduri complet împrăştiate…

Am stat mult în faţa monitorului, nu ştiu dacă am avut ceva în minte, cred doar că am tot înghiţit lacrimi. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la o mamă care acum îşi jeleşte feciorul, o mamă pentru care nimic nu va mai fi la fel de acum înainte.

Nu mă pot opri să nu mă gândesc la un copil frumos şi deştept, care de sâmbătă a întors spatele prietenilor lui, încerc să îmi amintesc când am auzit prima oară de Jefe, apoi scurta perioada când ne-am conversat pe bloguri…mă uit la poze cu fete şi băieţi frumoşi, care nu ştiu ce să-i mai spună prietenului care i-a lăsat…mă întreb de ce?

Dar eu ştiu foarte bine că un copil care a plecat nu-ţi mai răspunde în veci! Eu îl plâmg pe Dănuţ de 25 de ani. Mama lui Alex îl va plânge de acum pe băiatul ei de 25 de ani veşnici! Undeva, alte mame îşi plâng copiii şi nu-i drept, nu asta-i legea firii!

Drum lin spre „locul cu verdeaţă”, Jefe! nin se va gândi şi la tine când va aprinde o lumânare pentru copilul ei…

Un drum de dimineaţă, la serviciul meu de zi cu zi

Un drum de dimineaţă, la serviciul meu de zi cu zi, m-a readus cu picioarele pe pământ la propriu. Mai întâi mi-am amintit că am un loc de muncă în oraş, unde va trebui să merg iarăşi zi de zi cu metroul şi apoi, de la Romană ce vine mai întâi şi ajunge în Băneasa, m-am pus la curent cu ultimele „bârfe-şmenuri-şuşanele”, am trecut prin furcile personale un nou manual, mi-am predat documentele şi am plecat. Pentru 10 zile lucrătoare voi fi accccaaaasssăăăă şi mă voi trezi dimineaţa când va voi organismul meeeeuuu!!!!

Am studiat păduricea în drum spre autobuz…săraca! Are urgent nevoie de o „toaletare”, pe care sigur nu o va face nimeni. Sunt mulţi copaci morţi, despicaţi de furtuni, rămaşi fără ramuri, uscaţi de-a binelea; sunt atât de deşi încât o creangă mare, care s-a rupt probabil în timpul ultimelor vântoase din Bucureşti, nu a mai ajuns pe sol, ci s-a uscat atârnată de alt copac; totul arată ca o învălmăşeală de tineri-bătrâni şi îmi dau seama că după ce vor înfrunzi, va fi o bună perdea între Comandamentul Jandarmerie şi şosea, dar acum…

O haltă făcută la Piaţa Unirii mi-a dat romantismul cu, pardon, curul de pământ de nu s-a văzut! După cum bine ştiu bucureştenii, zona de Chei, pe partea cu Hanul lui Manuc este veşnic populată printre alţii, şi de persone care fac diverse sondaje şi care-ţi recompensează participarea cu cafea, ciocolată etc. Sunt unele condiţii legate de vârstă, în sfârşit, ca să n-o lungesc mai mult decât trebuie, o să povestesc momentul surprins de mine. Încă de departe se formase un grup în jurul unui copilaş de aproximativ trei ani.

Ăsta halea o banană, se uita la lume şi îl cam durea la bascheţi de toate; drama se consuma între adulţi. La prima vedere părea că bunica acestui copilaş discută cu alte două tipe, care îl drăgăleau cu rândul p-ăsta mic; când am ajuns aproape de ele, mamaie tocmai interoga „câââât? adică cum, io să dau?„. Alea au răspuns afirmativ şi atunci mamaie a înşfăcat copilul de mână şi plecat spre gura de metrou, strigându-le „adică io-mi espun copilu, io vă ajut şi tot io să dau şi banuuuuu? eiiii, futu-vă-n gură să vă futttt!” şi cu cel mai dulce glas din lume „hai mamaie, hai în parc, dă-le-n morţii lor p-astea…„.

Metroul a venit la vreo şase minute după ce am ajuns pe peron, aşa că a ajuns şi perechea mamaie-copil şi am putut să îi privesc. Nu, nu erau din acea etnie slobodă la gură (sau care altfel decât cum am redat nu ştie să se exprime). Am urcat în vagonul relativ gol şi cum copilul era drăguţ, o fătucă i-a zâmbit şi atunci mamaie, dând din umeri, s-a simţit obligată la o explicaţia „ce să fac, mi-am luat ocupaţie că banii aştia…” şi tot aşa, până la Brâncoveanu, a povestit în gol. Era „bona” copilului!

M-au trecut apele dându-mi seama pe mâna cui au dat acei părinţi copilul, ce loterie extraordinară este alegerea unei persoane care are în mână o viaţă, iar nu o mătură cu care face fain-frumos o scară de bloc vorbind cum îi vine la gura!

Cum sa nu faci PR…

Nu sunt eu vreo mare experta in PR , dar mie intotdeauna prezentarea mi s-a parut foarte importanta in orice domeniu, nu neaparat in PR. Daca mergi la restaurant si iti aduc mancarea pe o fata de masa murdara, in niste farfurii ciobite, nu cred ca ti-ar placea. Cam asa vad si eu PR-ul: primul contact mi se pare foarte important si dupa mine, determina cursul ulterior al colaborarii.

Mi s-a intamplat sa primesc niste mailuri execrabile de la o firma de cosmetice foarte cunoscuta la noi, mailuri care mi-au scazut foarte mult respectul fata de ei. Cand scrii un mail, mai ales cuiva necunoscut, eu zic ca trebuie sa il saluti, sa ii spui cine esti si ce vrei de la viata celui caruia ii scrii. Mailul pe care l-am primit eu suna ceva de genul “La ce adresa va trimitem ceva sa testati?”. Si repet, e vorba de o firma cu venituri de sute de milioane, foarte cunoscuta. In schimb, am avut parte de atatea surprize placute din parte unor companii micute, cu care am colaborat foarte bine, si multe nu sunt firme care sa isi permita PR person.

Nu ma astept sa fiu tratata ca o printesa, nu ma intelegeti gresit, dar eu consider ca daca trimiti cuiva un produs, o faci ca sa ii faci acelei persoane o impresie placuta din toate punctele de vedere, nu doar ca sa ii placa produsul tau, pentru ca desi sa zicem ca produsul e bun, impresia va fi negativa si chestia asta se va reflecta nu doar in tonul review-ului, dar si in felul in care se va gandi si va vorbi despre companie cu prietenii.

Ce mi se mai pare aiurea, cand trimiti cuiva ceva la testare, sa nu te interesezi despre persoana respectiva. Adica sa-i trimiti o nuanta de fdt la intamplare, o crema la intamplare etc. Ce sens are sa imi trimiti mie o crema antirid pentru ten uscat? In mod clar nu va avea pe pielea mea niciunul dintre efectele pe care le va avea pe tenul caruia ii este destinata. Nu mai bine, daca vrei sa trimiti cuiva ceva sa incerce, il intrebi , ce tip de ten are, ce ii place si ce I se potriveste?

Voi ce parere aveti?

Cum te ții departe de fostul

S-a ter­mi­nat. Nu v-ați spart capetele, nu v-ați înju­rat și nici nu v-ați blestemat pe veci. S-a ter­mi­nat decent, cu niște păreri de rău și lacrimi. De acum înainte fiecare este pe dru­mul lui. Eh, dar cum faci să te ții de dru­mul tău, departe de al lui?

Noi, femeile, sun­tem iscodi­toare și chiar dacă lucrurile se încheie con­tin­uăm să ne lamen­tăm pe aceeași prob­lemă. Atunci când vine vorba de fos­tul pri­eten curi­oz­i­tatea ne împinge să aflăm cât mai multe detalii. Ne-ar încânta și atinge la coarda sen­si­bilă dacă am afla că e suferind și că ne vrea înapoi, dar bărbații trec mai repede peste.

Nu putem să ne ținem departe de ce a fost. Mintea noas­tră ne joacă feste și de aici toată prob­lema. Dacă mai și aflăm că are o relație devenim para­noice încer­când să aflăm cum arată tipa, cine e, cum e, s-o dis­ecăm și notăm după bunul plac. Ches­tia e că ne facem rău sin­gure, ei își văd de tre­aba lor.

Simțim nevoia să con­trolăm. Chiar dacă nu mai e al nos­tru, e nevoia de a ști că sun­tem prezente într-un colț obscur al inimii, dacă e mai mult de jumate atunci totul e perfect.

Cum ne ținem departe de ce a fost? În prin­cipiu nu supraviețuim de unele sin­gure, că deh. Ființe bla­jine ce sun­tem, avem nevoie de spri­jin. Așa că automat ne îndrep­tăm atenția spre altcineva. Și ne pre­ocupăm de acel cineva până ce ne curățăm de tot de fostul.

Este un cerc vicios care ne va con­suma cât de curând.

Eu zic să ne dăm silința să nu-l căutăm, indifer­ent de scuza pe care ne-o vârâm pe gât. Pur și sim­plu să ne impunem să nu ne mai gândim, adică fără ascul­tat melodi­ile alea și fără uitat nopți întregi la poze. Fără remem­o­rări istorice de momente fru­moase împre­ună, dar mai ales de știut întot­deauna care au fost motivele despărțirii.

Plus de asta, și el e o ființă și tre­buie respec­tată. Are drep­tul să meargă înainte și să-și con­stru­iască viitorul după bunul plac.

Știu, e al naibii de greu, dar nu imposibil.

Drepturile și obligațiile în cuplu

Atunci când începi o relație e ca și cum ai semna un tratat. Și deși nu-s de acord cu ideea de drep­turi și obligații, aces­tea apar pe nesimțire, în total deza­cord cu concepția mea asupra iubirii care pre­supune sentimente.

Începi fru­mos cu câteva cărți pe față. Pe care le alegi tu, cele pe dos le va întoarce per­soana de lângă tine, cu tim­pul. La început e fan­tezie și min­une, după care apar acele mici clar­i­ficări de situații.

Mai există cupluri care sta­bilesc traiec­tori­ile de la bun început și spun ce le place, ce nu, cum să pro­cedeze dacă… adică rup vraja și analitic și punc­tual dez­voltă vieți ipotetice.

Bun, revenind. Începi fru­mos și liniștit. Fără prea mari pretenții. Doar să vorbiți de 575 de ori la tele­fon, să vă vedeți cât mai des (uitând de pri­etenii care te așteaptă însetați la bere), să faceți dragoste cât mai pasional și mai emoționant cu lumânărici și declarații.

Apoi se instau­rează starea de saturație pe care o depășești cu brio dacă ai ajuns în punc­tul în care iubești. Însă, mai apar și acele mici obligații. Cum ar fi: vizitele la medic împre­ună, petre­cer­ile de la job, mesele în fam­i­lie, cumpără­turile (dacă locuiți împre­ună), să vă ajutați cu orice se poate chiar dacă nu aveți niciun chef. Micile com­pro­misuri că el vrea să se uite la meci cu băieții și tu vrei să te uiți la un film siro­pos, că tu vrei să te pupe și el se joacă mor­tal kom­bat pe xbox. Înțelegeți cum stă treaba.

Iar aici inter­vine habar nu am ce. Că ori reușiți să funcționați împre­ună, fericiți, împliniți și conștienți ori se duce de râpă totul.

Con­cluzia este că, în prin­cipiu nu ar tre­bui să existe drep­turi și obligații într-un cuplu, ci lib­er­tatea de expri­mare, comu­ni­care, dăruire, lipsa așteptărilor, calmi­tate. Cei doi ar tre­bui să fie oaze de liniște și să se pună rec­i­proc mai sus. Dar aici vor­bim la nivel ideal.

Voi cum reușiți să depășiți momentele difi­cile în relație?

Acneea și dermatologii

Am fost la un medic der­ma­tolog pen­tru a vedea care-i tre­aba cu acneea apărută în ultima vreme. Doamna doc­tor era puțin plic­tisită și cam greu s-a ridi­cat de pe scaun ca să mă privească. Nu, nu mi-a făcut anal­ize, doar a atins cu vâr­ful dege­tu­lui o bucată de piele.

Nu m-a între­bat mare lucru. Eu voiam să-i spun bănuielile mele, prob­lemele, datele, dar ei nu i-a păsat. A început să scrie o rețetă care sună cam așa:

dimineața și seara de curățat tenul cu gel de curățare effaclar pen­tru ten gras de la laroche
dimineața, după ce se usucă bine tenul, aplici zyn­eryt și mai apoi fon­dul de ten, de preferință cel pen­tru ten cu prob­leme de la vichy. eu am unul de la max fac­tor pe care-l folos­esc de câțiva ani buni.
seara după ce te speli cu gelul reco­man­dat aplici skinoren

Aplic trata­men­tul de aprox­i­ma­tiv două săp­tămâni. Nu văd schim­bări mari, am văzut la început, dar mai am răb­dare. În schimb, îmi simt tenul curat mereu. Și nu mai am încăr­cată zona T. Și nu-mi mai lucește fon­dul de ten pe față.
Plus de asta tre­buie să mă obișnuiesc cu noul mod de viață: ceai verde, alimentație orga­ni­zată (mănânc mor­covi în fiecare zi, fructe și legume) și sport.

Doamna doc­tor nu a avut chef să-mi explice despre alimentație (doar să renunț la cio­co­lată și lapte), mi-a spus în treacăt că apariția lor poate însemna mai multe lucruri, dar care sunt alea poate în episo­dul viitor.

Am mai folosit Mibazon, o cremă pe care o iei de la veteinar și care dacă e uti­lizată cu rig­uroz­i­tate are efect și Retin-A. Și acum iau niște vit­a­mine: Miss Vitaal pen­tru păr, unghii și piele. Am energie de la ele.

Voi, cum vă descurcați cu coșurile?

Lungimea de undă în cuplu

Vor­beam zilele tre­cute cu niște pri­etene despre relațiile de cuplu și despre teama de sin­gură­tate. Știi, atunci când stai cu oricine, indifer­ent de com­pro­mis, numai pen­tru a nu bănănăi sin­gur prin viață. Și de aici o întreagă polologhie despre cum și în ce fel oamenii conviețuiesc împreună.

Ma gân­deam amuzată la acest para­dox: când ești într-o relație care nu prea funcționează, vrei să fii sin­gură, când ești sin­gură vrei să fii într-o relație și toate astea pen­tru că mintea/imaginația îți joacă feste. Adică, îti imag­inezi că invers de cum ești ți-ar fi mai bine, dacă ai fi sin­gură te-ai dis­tra în vreun club și ai agăța un super tip și dacă ai fi în relație, partenerul tău de vis ți-ar îndeplini și cele mai ascunse gân­duri. Real­i­tatea este cu totul alta sau măcar în mare parte diferită.

Și aici intrăm în discuția pe care titlul o sug­erează. Se întâm­plă foarte rar ca doi oameni să fie pe aceeași lungime de undă, adică amân­doi să vrea să se plimbe iarna prin zăpadă la minus cinșpe grade. Cu sig­u­ranță unul din cei doi va vrea să petreacă la căl­dură în casă. Și atunci? Dacă ieșiți în zăpadă sau dacă stați în casă, inter­vine frus­trarea. Pen­tru că faci un lucru pe care nu-l vrei.

Păr­erea mea este să nu faci un com­pro­mis pen­tru cel de lângă tine și apoi să aștepți recunoștința lui. Din start pornești greșit. Fă ceea ce simți, dar nu gândi ego­ist, ci caută soluția de mijloc. Niște bătaie în zăpadă și apoi la căldurică.

De obi­cei ne facem sce­narii, nu? Care înseamnă automat așteptări. Care înseamnă automat frus­trări. De aceea e bine să ne rupem de vraja mării și să privim obiec­tiv situația. E greu să fii pe aceeași lungime de undă cu iubitul tău, dar iubirea nu e ca în filme, ci e aici pe pământ. Nu te oprește nimeni să n-o trans­formi în ceva magic, dar pre­supune impli­carea celor doi, imaginație și multă răbdare.

Nu există cupluri care se înțeleg per­fect. Oamenii au discuții în con­tra­dic­to­riu, cer­turi, nevoi, păreri, momente bune și proaste. Ființe com­plexe, nu? Dar există cupluri care înțeleg că toate trec și că momentele de cumpănă apar în viețile oricui, iar ele sunt pietre de temelii pen­tru o relație statornică.

Așa că, data viitoare când te bosum­fli că iubitul nu a avut chef să meargă cu tine la film, gândește-te de câte ori nu ai avut tu chef să faci ceva cu el. Și ieși din sce­nar­iul în care dacă erai cu altcineva totul ar fi min­unat, e doar o min­ci­ună. Lungim­ile de undă sunt rel­a­tive, dar se sta­bilesc indi­vid­ual și apoi se aplică în doi. Să sperăm că există un tim­ing bun.

Răzbunarea în filme

Unii spun că “răzbunarea este arma pros­tu­lui”, iar alții fac niște filme mem­o­ra­bile pe această temă. Răzbunarea este un con­cept vechi, dar în con­tin­uare la modă. Oferă o poveste filmică cu miză mare, sus­pans și ten­si­une. Iată zece titluri care cu sig­u­ranță vă vor stârni interesul:

Inglo­ri­ous Bas­terds
Christoph Waltz — vână­torul de evrei — a fost extrem de apre­ciat pen­tru acest rol. Quentin Taran­tino a oferit o altă viz­iune asupra Holo­caus­tu­lui și construiește o bandă de evrei care a ple­cat la vână­toare de naziști. Și iată cum se întoarce roata și colonelul este la rân­dul său vânat pen­tru a fi ucis și scal­pat, un fel de revers al medaliei.

Trilo­gia răzbunării real­izată de sud coreeanul Chan-wook Park

Sym­phaty for Mr. Vengeance
Ryu este un tânăr care-și iubește sora bol­navă și căreia vrea să-i doneze un rinichi, dar nu reușește din cauza diferenței de grupă san­guină. Atunci ape­lează la trafi­cul ile­gal de organe, dar eșuează. Este con­ce­diat de la jobul său și pen­tru a se răzbuna și a face rost de bani o răpește pe fiica șefu­lui său. Și lucrurile îi scapă de sub con­trol, ast­fel încât la final nu vor­bim de o sin­gură răzbunare, ci de mai multe.

Old­boy
Este con­sid­erat unul din­tre cele mai bune filme ale sale și spune povestea unui om care este încar­cerat timp de 15 ani fără nicio explicație. Când este elib­erat caută făptașii pen­tru a se răzbuna, dar pe par­curs află că răzbunarea lui face parte din planul inițial al răpi­toru­lui. Tur­nurile sunt spec­tac­u­loase, fil­mul este sângeros și dur, dar te ține cu sufle­tul la gură.

Sym­phaty for Lady Vengeance este printre filmele mele prefer­ate și spune povestea unei femei care iese din închisoare după 13 ani, ea fiind acuzată de răpirea și uciderea unui băiețel. Femeia îl caută pe cel care i-a însce­nat crima și intenționează să se răzbune. Pe par­curs aflăm bucățile de puz­zle bine ascunse, pen­tru a putea s-o însoțim în dru­mul morții.

Memento
Fil­mul provo­ca­tor al lui Christo­pher Nolan are două ramificații: prezen­tul care-l prez­intă pe Leonard, un băr­bat care-și pierde amintir­ile și încearcă să-l găsească pe crim­i­nalul soției sale și tre­cu­tul care oferă șansa spec­ta­toru­lui să înțeleagă viața aces­tuia. Este o aven­tură care sigur îți va da bătăi de cap pen­tru că merge din amintire în amintire, dar finalul este pe măsură.

Kill Bill vol. I și II
Din nou Taran­tino, dar de data aceasta cu o Uma Thru­man pusă pe fapte. Ea se trezește din comă și real­izează că bebelușul pe care-l purta în pân­tece a dis­părut. Sin­gu­rul scop în viață este răzbunarea pe echipa din care făcea parte, care a trădat-o. În partea a doua, mireasa își con­tinuă vână­toarea pen­tru a-i ucide pe cei rămași. Fiind vorba de Taran­tino, așteptați-vă la o neb­unie sângeroasă.

Cape Fear
Un Robert de Niro evil și plin de tat­u­aje care iese din închisoare după 14 ani (con­damnat pen­tru viol) și caută să se răzbune pe avo­catul care l-a apărat și pe familia aces­tuia. Mar­tin Scors­ese spune această poveste într-un fel anume, simțindu-se chimia din­tre el și de Niro, cu câteva momente grele, dar și sus­pans maxim.

Brave­heart
Mel Gib­son, actorul prin­ci­pal și regi­zorul fil­mu­lui, este un țăran scoțian care se înfu­rie atunci când niște englezi îi vio­lează și ucid soția. Wal­lace îi alungă pe englezi de pe tărâ­mul Scoției, dar după câteva lupte sângeroase. Și fil­mul devine o poveste despre lib­er­tate por­nită din setea de răzbunare.

Des­per­ado
Anto­nio Ban­deras îl întruchipează pe cântărețul sexy care vrea să-și răzbune iubita ucisă de niște răufăcă­tori. Robert Rodriguez e hard­core și oferă imag­ini șocante și sângeroase. La brațul lui Ban­deras vine și Salma Hayek, care mică-mică, dar reușește să se lupte cu dușmanii iubit­u­lui său mai ceva ca un mil­i­tar antrenat.

Taken
Pierre Morel pune în imag­ini o poveste despre răzbunare care poate fi con­sid­er­ată clișeu. În tim­pul unei vacanțe în Franța fiica lui Bryan (Liam Nee­son) dis­pare, transformându-l pe tatăl aces­teia în vână­tor. El nu se liniștește până nu plătește fiecare pen­tru fapta sa.

10 trucuri pentru îmbunătăţirea memoriei

Faci parte din cat­e­go­ria care uită de la mână până la gură? Care se trezeşte în faţa blocu­lui şi nu-şi aminteşte dacă a încuiat uşa? Şi eu, aşa că am cău­tat câteva remedii pen­tru îmbunătăţirea condiţi­ilor muşchilor cere­brali care se ocupă de memorie.

1. Vor­beşte cu mâinile
Ges­tic­uland ajuţi creierul să-şi amintescă ceva impor­tant. Dacă faci aceste ges­turi cu un scop atunci când înveţi îţi va fi mai uşor să-ţi aminteşti con­cep­tul. Ideea este că tu păstrezi două tipuri de infor­maţii despre ceva ce tre­buie să-ţi aminteşti mai târziu.

Exem­plu: 
când afli numele cuiva încearcă să-l scrii în palmă cu dege­tul.

2. Chill
Cal­mul şi lipsa stre­su­lui ajută creierul să se focuseze pe mem­o­rie. Studi­ile arată că atunci când un om este foarte stre­sat, partea creieru­lui care se ocupă de mem­o­rie se micşore­ază. Un alt studiu arată că per­soanele cu prob­leme emoţionale sunt pre­dis­puse la prob­leme de mem­o­rie. Renunţă la stres, deşi pare absurd este destul de sim­plu: nu lăsa jobul să-ţi ocupe tim­pul liber, nu-ţi fă pla­nuri de week-end şi scoate relaţi­ile neg­a­tive din viaţa ta.

3. Somn
Amer­i­canii au o vorbă, “sleep on it”, adică dormi pe ea şi o folos­esc atunci când tre­buie să ia decizii impor­tante. Ei bine, se aplică şi som­nul bun ajută la o mem­o­rie bună. 6 ore de somn neîn­tre­rupt din momen­tul în care ai învăţat şi până ai nevoie de ele sunt sufi­ciente pen­tru creierul tău. Dar tre­buie să te duci direct la somn fără alte activ­ităţi sau noi infor­maţii ca a doua zi să fii fresh.

4. Legume şi fructe
Con­sumul de anu­mite fructe şi legume pot ajuta memo­ria: broc­coli, conopidă, varză de Brux­elles, spanac sau napi. Strugurii şi merele verzi sunt de aseme­nea fructe care ajută la memorie.

5. Alătură-te unui club de carte
Nu numai citi­tul ajută la îmbunătăţirea mem­o­riei, dar şi dis­cuţi­ile de după sunt nece­sare. Mai ales dacă eşti ală­turi de pri­eteni poţi for­ti­fica funcţi­ile lob­u­lui frontal. Pen­tru asta tre­buie să treci la o gândire mai pro­fundă şi la căutarea sem­nifi­caţi­ilor din carte.

6.  Yoga
Exer­ciţi­ile med­i­ta­tive ajută funcţi­ile cog­ni­tive şi ascuţeşte abil­i­tatea gândirii crit­ice. Dacă nu-ţi place yoga să ştii că orice fel de exer­ciţii ajută la îmbunătăţirea mem­o­riei deoarece creşte cir­cu­laţia sân­gelui în corp şi mai ales în zonele care se ocupă de memorie.

7. Miroase roz­marin
Într-un studiu recent a ieşit la iveală că mireasma care ajută la mem­o­rie este rozmarinul.

8. Atenţia
Poate spuneţi că vor­bim automat de atenţie, dar multe per­soane care se plâng de pierderi de mem­o­rie au de fapt prob­leme de atenţie. Ori au fost dis­traşi ori nu au ştiut cum să înveţe de la bun început. Încearcă să nu mai faci cinci lucruri deo­dată, ci focusează-te pe cel mai impor­tant, adică stinge tv-ul când citeşti ceva şi nu-ţi lăsa ochii sau mintea să cutreiere aiurea.

9. Învaţă un cân­tec nou
Ai păţit-o să cânţi un cân­tec vechi de 10 ani şi să real­izezi că nu-i ştii ver­surile? Ei bine, caută un câtec şi învaţă-i ver­surile, pe lângă mem­o­rie este şi amuzant. Vei lucra cu două feluri de mem­o­rie: audi­tivă şi ver­bală, ceva ce nu faci prea des. Studi­ile arată că cu cât ne antrenăm creierul cu pre­ocupăr int­elec­tuale cu atât ne ampli­ficăm rez­ervele cog­ni­tive şi putem reduce riscurile de demenţă.

10. Mâzgăleşte
Când ai dese­nat ultima oară floricele şi inimioare? Un creion care se joacă pe hâr­tie este o metodă optimă de îmbunătăţire a mem­o­riei. Dacă nu te con­cen­trezi asupra infor­maţiei, nu o per­cepi ca atare şi nu ai cum să ţii minte ceva ce nu ai învăţat.