Not nice. Hot ice

Bai. I am not a nice person.

Fix de aia nu stiu cum se face ca toate babele nevorbite, mosii terminali si, in general, oamenii intra in vorba cu mine, in ciuda privirii mele amenintatoare si a faptului ca le raspund monosilabic, asta daca sunt in toane bune, ceea ce se intampla intr-un ritm de-a dreptul centenaro-sarbatoresc.

Adica se intampla foarte rar. Din cauza Olgai, care uneori comite cuteness crimes in ciuda-mi, ma procopsesc cu toate specimenele care vorbesc FOARTE tare in RATB, recomanda retete pe baza de plante pentru eczemele pe care nu le avem si il injura pe sofer la fiecare pornire si oprire.

Daca as fi o floare dragalasa si luminoasa, as intelege atractia ganganiilor fata de petalele mele viu colorate si fata de polenul care ar trebui sa se reverse dinspre mine pe scaunele din autobuz. Dar cum eu sunt un cactus intepacios, un coiot urlator, un porc spinos veninos, chiar nu pricep cum se lipesc toti de mine. O sa scriu pe mine un mic panou cu “Va rog, nu va adresati animalului expus”. Cam ca alea cu Do Not Resuscitate. Da, si ma uit si la Grey’s Anatomy. I am a horrible person.

Apoi, cred cu convingere ca oamenii, desi merg zilnic pe strada, nu sunt inzestrati cu proprioceptiune. V-am spart la nas cu cuvantul asta, este? Proprioceptiunea este calitatea de a-ti simti, coordona si supraveghea propriul corp. Dar ei nu! Ei ori se cred prea mari, incat ocupa tot trotuarul, ori se cred prea mici, incat au impresia ca pot incapea pe o alee de doi scuipati in acelasi timp cu mine si cu caruciorul Olgai.You snooze, you lose.

Anyway. Any way. No way

Ieri am stat la palavre cu o prietena draga. Genul acela de prieten care nu te critica niciodata si care te incurajeaza mereu si care, chiar cand nu te intalnesti cu el doi ani, e tot prietenul tau si stie cum esti si ce ratezi si ce faci bine si ce te doare. Care te cunoaste cum isi cunoaste propriul rucsac si pentru a te intelege nu a facut in viata lui eforturi speciale. Te ia cum esti si gata. Nu te tolereaza. Te iubeste si se distreaza cu tine.

In cateva vorbe ieri mi-am dat seama ce gresesc. Ce am gresit. Si ce mai pot sa repar. Si ce nu mai pot. Si ca, intr-un final, e omeneste sa-mi ingadui sa regret cate ceva din viata mea. E atat de dureros si de linistitor in acelasi timp.

In completare, noaptea am avut visul meu recurent. Cu hotelul. Visez de multe, multe ori ca sunt intr-un hotel. Un hotel mare, alambicat, cu zeci de holuri. Iar eu alerg pe etajele alea si caut o camera. Si toate usile imi trec prin fata ochilor 302, 303, 304, in ordine, iar eu nu gasesc combinatia de cifre care este e mea. Ceea ce e ciudat, ca trebuie sa stau si eu undeva. Dar nu stau. Alerg si pe scari, si prin restaurant. In realitate, eu iubesc hotelurile. In vis, ma sperie. E ca si cum as fi un oaspete permanent. Si nepoftit. Azi-noapte am visat ca faceam parte dintr-un grup de prieteni. M-am pierdut si de ei…

Imbatranesc si-mi pare rau

Poate nu degeaba azi ma doare coloana mai rau decat in ultimele zile.

Poate nu degeaba citesc acum “Jocuri ale varstei tarzii”.

Poate nu degeaba uit sa-mi iau pastilele. Stiti voi, alea anticonceptionale. Da’ nu-i bai, ca in curand o sa uit sa fac si sex! 🙂

Poate nu degeaba azi mi-e tare dor de persoana care s-a bucurat cel mai mult de existenta mea, care nu m-a judecat si pentru care eram mereu cea mai buna: tata, care m-a lasat singura acum aproape 9 ani.

Poate nu degeaba ma alarmez cand ma gandesc la trecerea anilor. Mi se par foarte frumosi si irepetabili.

Poate nu degeaba m-am trezit trista, in loc sa ma trezesc vesela.

Poate pentru ca azi imbatranesc. Si parca nu cu un an, ca oamenii normali, dar cu 10 ani, ca in povesti 😀

Sper ca, inspre pranz, sa fiu un pic ma tanara. Macar la suflet.

O zi obisnuita

De ce nu esti mai aventuroasa, mai toleranta? Nu stiu de ce. Am imbatranit probabil urat, suspicios, nu sunt invatata cu responsabilitatile care m-au cotropit. Si carora le fac fata, bag seama, in detrimentul firii mele. Inainte de Olga, jurasem sa nu ma schimb. Nu m-am putut tine de juramant. Merit pedepsita. Sau merit rabdare. Cred ca ma voi alege insa cu prima varianta.

Uneori, femeile isi doresc de la un barbat linistea, de la altul zbuciumul. De obicei, aceste lucruri ne sunt oferite de la persoanele pe care nu le-am ales sa faca asta, asa ca sfarsim in dezamagire. Facem portrete-robot si ne alegem cu Picasso. Si ei la fel, saracii. “Credeam ca esti altcumva?” Ei, ce sa zic, nu mi-am propus, dar te-am pacalit. Dar si tu pe mine. La inceputul unei relatii te arati relaxat si smecher si cool. Dupa aceea iti ies monstrii din ghivece si temerile din vietile traite anterior, dar tot in viata aceasta. Ceea ce iubesti la inceput, daca nu dispare, se transforma in ceva ce te enerveaza.

Ii felicit pe cei care stiu sa-si pastreze relatia si s-o imbunatateasca. Ii felicit cu gura mea de dragon care imprastie flacari si sper sa nu-i ating, ca sa nu le daunez si lor.

When you were young

Niciodata nu m-am simtit mai batrana ca acum. Si este firesc. Niciodata nu am fost batrana ca azi.

Desi, uite, la 30 de ani m-am simtit mai tanara ca la 25. Eu cred ca gradul de tinerete tine de gradul de libertate pe care-l resimti intr-un anumit moment.

De batranete mi-este mai teama ca de moarte sau ca de singuratate. Mai intai, mie imi place singuratatea. Am invatat, destul de tarziu in viata, ca a sta uneori doar cu tine este un bine pe care ti-l faci, punctual si pe termen lung. Mai ales cand am ceva apasator dupa mine, ca acum… Consider ca numai eu pot lua hotararea cea buna, care sa ma fereasca mai apoi. Ii deplang pe cei fortati sa-si imparta zilnic traiul, de ani si ani, cu cineva, clipa de clipa. Ii banuiesc ca nu s-au descoperit pe ei insisi, ca nu au mai avut timp sa se intrebe ce mai fac, nu s-au certat pentru greseli, nu s-au felicitat pentru victorii, nu s-au strans in brate cand, uneori, poate le-a fost rece langa partener.

Singuratatea e OK. Dar batranetea…

Vine cu boli. Vine cu amorteli. Vine cu amintiri partiale, chinuitoare si jenante. Nu mai exista dans. Nu mai exista plimbari. Degetele intepenesc. Ochii isi uita rostul. Prietenii dispar. Corpul ti se schimba in feluri care te fac sa plangi.

Eu aproape ca am uitat ce faceam acum 3 ani. Am imbatranit prematur. Batranetea este ireversibila.

Radeam de oamenii care nu se impaca deloc cu varsta lor si vor sa para mai tineri. Acum nu mai rad. As face orice sa fiu tanara la infinit. Si nu se poate. Nu tine doar de silicoane, de botoxuri si de alte bisturiuri. E ceva pe dinauntru care moare cand incepi sa imbatranesti. Un raset violent sau o fusta mini nu mai pot aduce nimic inapoi.

Mereu m-am gandit ca as prefera sa nu mor batrana. Nu are nicio importanta cat o duci, daca nu mai esti la pace cu felul in care ai ajuns. Inca mai cred asa.

Incep sa ma termin….

La oameni noi, proiecte noi

Nu, nu e un om nou. Sunt tot eu, cea veche, vorba lui Cosbuc. Dar mi-a mai fulgerat o idee prin cap.

Pornind de la teoria ca sunt un om profund netalentat la sport si totusi am invatat sa fac destul de bine un sport, urmatoarea iluminare va fi in domeniul muzical.

Succesul meu in invatarea tardiva a scrimei consta in faptul ca sunt un elev extrem de silitor. Ma gandesc ca ar trebui sa functioneze si in plan muzical. Experimentul merita atentie, oricum.

Cum de voce nu se pune problema, o sa ma duc sa invat un instrument. Scopul: sa ajung sa cant corect, pentru ca despre virtuozitate nu poate fi vorba.

Eu m-am gandit la instrumentul la care as dori sa invat sa cant. Ar fi ceva din gama instrumentelor de suflat. Dar mai astept idei.

Si apoi invatam toti sa zdranganim la cate ceva. Si mai apoi ne facem orchestra de Dixie si ridicam salile in picioare.

Si da, am fost la Pink Martini, probabil de aici vine aceasta combinatie de nastrusnicii!

De ce mi-am cumparat Samsung Galaxy Note 10

Samsung a făcut o treabă excelentă cu designul Galaxy Note 10, deoarece acest model obișnuit pare incredibil de normal. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că are doar un ecran cu 0.1 in mai mic decât Nota 9.

Raportul ecran-dimensiune s-a îmbunătățit dramatic de la 10%, până la 94,7%. Acest lucru a fost realizat în principal prin eliminarea cadrelor superioare și inferioare. Acum este cu peste 10 mm mai scurt și cu puțin peste 5 mm mai îngust.

O schimbare destul de importantă este că tastele de alimentare și de volum sunt acum în partea stângă a telefonului. Acest lucru îl face mai plăcut pentru utilizatorii stângaci și Samsung subliniază că cei dreaptaci își vor găsi degetul arătător așezat în mod natural în acea zonă. Credem că acest lucru va avea o reacție mixtă, în funcție de modul în care aveți tendința de a vă ține telefonul.

De asemenea, nu mai există niciun buton dedicat Bixby, dar puteți apăsa lung tasta de pornire pentru a deschide asistentul digital.

Multe lucruri sunt la fel, cum ar fi portul USB-C din partea de jos, împreună cu slotul care găzduiește S Pen. În stilul tipic Samsung, Note 10 este complet praf și rezistent la apă, având un rating IP68.

De asemenea, daca doriti trecerea la o alta retea de telefonie mobila, puteti cauta un instrument numit Unlock Samsung Galaxy Note 10 Free si veti genera un cod de deblocare ce permite folosirea telefonului in orice retea gsm.

După cum sa menționat mai devreme, nu există o mufă pentru căști pe niciunul dintre modelele Note 10. Am prefera să existe unul, desigur, dar Samsung a spus că se datorează designului mai subțire și lăsând mai mult spațiu pentru baterie.

În ceea ce privește software-ul, Note 10 rulează Android 9 Pie cu One UI de la Samsung, desigur.

Nu e poveste. E o realitate. Urata

Poate ca mie imi este usor sa vorbesc. Pentru ca in viata mea nu mi-am luat o palma de la partenerul de viata. Mereu am spus ca la primul gest de violenta, oricat de neinsemnat ar fi el, mi-as face bagajul si as pleca fara sa arunc nicio privire in urma mea. Si mi-as lua si copilul.

Nu e poveste. In mii si mii de camine, mii si mii de copii traiesc zilnic in trauma si in durere. Pentru ca a-ti vedea mama batuta si abuzata inseamna o durere care, peste ani, se va cuantifica in realitati distorsionate, cu alte si alte victime. O lovitura aplicata de un parinte celuilalt si vazuta de copil nu inseamna altceva decat un lant de nefericiri care se porneste in semiinconstienta si se mareste ca un tavalug, cu consecinte terifiante in viitor.

Din nefericire, in Romania acestui secol proaspat, femeile inca au crescut cu prejudecata ca un camin nu trebuie rupt doar pentru ca, din cand in cand, ele isi mai iau cate o palma. Cate un pumn. Cate un picior in ficat. Cate o umilinta, cate o injuratura. Uneori, cate o cruce la capatai. Ca pentru copil trebuie sa existe si mama, si tata. Si nu mai vad ca, de fapt, echilibrul s-a rupt de mult in astfel de case, ca un copil nu poate creste la adapost intre doi parinti care pun in scena, zi de zi, un film inspirat din viata boxerilor de performanta.

Ma alatur acestei campanii care pune copilul deasupra abuzului familial. Acestei initiative care spune ca micutii nu trebuie sa primeasca violenta sub orice forma in loc de mancare si afectiune.

Nu e poveste! Sunt atatea si atatea povesti incheiate in lacrimi si neimplinire, alte atator femei care in numele dependentei financiare sau emotionale, in numele unei familii defecte, in numele unui sacrificiu inutil, isi plang viata din ochi invinetiti.

O ard legal

In ultima luna, am bagat in mine la medicamente de cred ca vorbesc si visez in aldehide si catene. Daca ma iei pe nepregatite noaptea in somn, nu-ti povestesc despre copil, barbat, matza, ci despre cocktailuri magice de scobutil, algocalmin si glucoza, despre tardyferol, flagyl… mai vreti? Mai am!

In fiecare zi, mi se mai da cate un medicament de luat. Asta de aseara, care opreste lactatia, desi la mine e ca si oprita, nefiind niciodata pornita de fapt in toata puterea cuvantului, cica are calitati fermecate de a te arunca in Nirvana si de a te lasa acolo cateva ore.

De mentionat ca mi se administreaza un medicament pentru TBC, desi nu am TBC. Praful din capsula respectiva merge la tratat cicatrice fire pentru ca este un antibiotic foarte puternic.

Dar cel mai marfa mi s-a parut de departe Mialginul. Si-au facut pomana cu mine in timpul crizei de bila, inainte de a naste loaza care se asezase pe vezica, si mi-au facut o injectie cu jumatate de fiola din respectiva licoare, care cica e buna pentru cei ce se vor anesteziati. Good stuff, ar zice un dealer cu experienta. Aia da substanta narcotizanta, nu algocalmin si alte frectii la picior de lemn! Iti trece orice durere, timp de patru ore. Uiti de ce te-ai mai dus la medic. De fapt, uiti de ce ai luat Mialginul de la bun inceput, dar nu-ti mai pasa. Pacat ca merge pe circuit inchis. Numai in spitale.

Deci, mimati o criza de bila, fugiti la spital si spuneti-le ca va trece doar cu Mialgin din ala. O sa-mi fiti recunoscatori!

Fiori

8.30 dimineata. As putea dormi.

Dar tocmai mi-a mirosit a Craciun.

Inlauntru, o parte de-a mea mereu se va simti ca atunci cand de Craciun eram singura. Cand insiram stelute albastre prin toata casa si asteptam sa nu mai fiu singura. Cand preferam sa imi savurez nebunia si alienarea nedeschizand colindatorilor sau azvarlind portocale pe fereastra inghetata. Nu Craciunul acesta l-am urat eu, ci pe acela cand, inconjurata de lume care nu-mi apartinea, se presupunea ca sunt fericita. Stiu ca e un gust pe care, probabil, nu-l voi mai simti niciodata, pentru ca nu voi mai fi niciodata singura. Poate de-asta s-a si intors asa brutal, intr-o dimineata de septembrie, aparent fara legatura cu nimic. Aproape crud, impungandu-ma cu amintirea zaharisita a unei singuratati sculptate si coafate ca sa mi se potriveasca mie.

Daca unii oameni sunt facuti, de fapt, sa fie singuri? Daca pentru acestia orice alta incercare de socializare, fie ea amoroasa, materna, amicala, poarta de la inceput stigmatul esecului? Poate este un handicap, asa, ca oricare altul, cu sanse doar mincinoase de recuperare si reabilitare.

****************

Mi-am dat seama ca, de Sus, taica-meu e bunic. Ca si tatal lui Jim, de altfel. Poate s-au cunoscut deja, asteptand si ei pe culoarul unei maternitati paralele. Au dat mana si au baut o sticla paralela de vin. Jidvei. Fata paralela in iarba paralela.

Nu te-am mai visat de o gramada de timp, tata. Imi cer scuze, am avut alte treburi. Olga care nu mananca tot, crize de bila, mama care e pisaloaga cum o stii. Si-mi pare rau, ca uneori incerc sa-mi aduc aminte privirea ta si nu reusesc. Si sufar.