Pentru mine, anul 2021 a fost cel mai de cacat din scurta, totusi lunga, mea istorie. A fost anul dezamagirilor, al neintelegerilor, al plictiselii, al negasitului de munca, fara vacanta, fara oameni langa mine. Nu am mai scris, de-abia daca am citit, am profilul clar al unei conopide decerebrate.

Evident, a fost Olga. Ceea ce e minunat.
Au fost fetele pe care le-am cunoscut pe net si nu numai (pe unele) – stiu ele care sunt, si sunt multe – care mi-au mai extins orizonturile si cu care m-am distrat si cu care nu mi s-au mai parut toate zilele la fel.
Mi s-a publicat cartea. Cred ca in continuare ca va ramane singura publicata.

Pentru la anul imi doresc sa-mi gasesc serviciu.
Imi doresc sa merg pentru cateva zile la Paris.
Imi doresc sa tai de pe lista niste persoane pe care le cunosc de mult, care inca se mai denumesc generic “prieteni”, dar care nu mai au nimic in comun cu prietenia, cu bunatatea sau cu dragostea. O sa ma simt mult mai bine atunci. O sa-i pastrez pe aceia putini – si acestia se stiu – care au stiut sa ma iubeasca si sa-mi vorbeasca si de-a lungul acestui an in care nu am fost eu.