Ieri am stat la palavre cu o prietena draga. Genul acela de prieten care nu te critica niciodata si care te incurajeaza mereu si care, chiar cand nu te intalnesti cu el doi ani, e tot prietenul tau si stie cum esti si ce ratezi si ce faci bine si ce te doare. Care te cunoaste cum isi cunoaste propriul rucsac si pentru a te intelege nu a facut in viata lui eforturi speciale. Te ia cum esti si gata. Nu te tolereaza. Te iubeste si se distreaza cu tine.

In cateva vorbe ieri mi-am dat seama ce gresesc. Ce am gresit. Si ce mai pot sa repar. Si ce nu mai pot. Si ca, intr-un final, e omeneste sa-mi ingadui sa regret cate ceva din viata mea. E atat de dureros si de linistitor in acelasi timp.

In completare, noaptea am avut visul meu recurent. Cu hotelul. Visez de multe, multe ori ca sunt intr-un hotel. Un hotel mare, alambicat, cu zeci de holuri. Iar eu alerg pe etajele alea si caut o camera. Si toate usile imi trec prin fata ochilor 302, 303, 304, in ordine, iar eu nu gasesc combinatia de cifre care este e mea. Ceea ce e ciudat, ca trebuie sa stau si eu undeva. Dar nu stau. Alerg si pe scari, si prin restaurant. In realitate, eu iubesc hotelurile. In vis, ma sperie. E ca si cum as fi un oaspete permanent. Si nepoftit. Azi-noapte am visat ca faceam parte dintr-un grup de prieteni. M-am pierdut si de ei…