Maricica este epicena viespe de la birou. E Maricică fiindcă-i mai mică, așa, iar eu m-am gândit că dacă ar fi sexu tare, ar arăta mai băbănuță. Adevărul este că nu am văzut niciodată un viespe. Sau nu mai țin minte!
Maricica este răsfățată de obicei, dar astăzi a avut: flori, mere, pere, struguri, miere și magiun. A dat un tur, apoi a plecat; ticăloasa mică s-a prins că e rost de umplut punguța și a adus-o și pe cealaltă. Nu am botezat-o încă … dacă o mai veni, mă mai gândesc 😀

Au intrat, au făcut turul complet, cu tonouri și alte figuri, apoi au poposit pe feliile mele de mere și pere, curățate de coajă. Le-am studiat, am vorbit cu ele, și atât de prinsă am fost, că nici prin cap nu mi-a trecut să le pozez. Și-au băgat trompițele în fructelele mele, le plac mai mult perele răpănoase, și au supt până s-au săturat … mi le-am închipuit rânjind satisfăcute, pentru că abia s-au aburcat pe florile trandafirului japonez, cel cu florile în două culori, unde bătea un soare-păcălici, care le-a dezmierdat prin sticla ferestrei cu căldurică galbenă și bună.

Maricica este o tipă cu bun simț, nu se repede niciodată, nu bagă la ghiozdan până dă din ea, știe că întotdeauna găsește măcar un strop de miere, dar cealaltă (o fi fost vreo viespe maidaneză, totuși) s-a rupt repede din leneveală și a început să caute.

Am văzut prea târziu că a mai găsit doar cojile fructelor, în coșul de gunoi. Eram la tomberon, dar nu am avut cum să o opresc. A zburat prin baie, a ieșit în hol, și dusă a fost! Nădăjduiesc să se regăsească cu Maricica și să se prezinte luni, mai avem pere. O să le curăț și o să le ofer feliile, le și fotografiez … numai să nu vină fata asta, Maricica, cu tot neamul ;).