Fără categorie

Stau intr-un bloc cu lume proasta. V-as da si adresa, sa veniti sa ne sprijiniti intr-un mars spontan 😀 . Dar nu vi-o dau, ca poate vreunul dintre voi pleaca si cu televizorul. Sau cu frigiderul. Ca e nou. Zanussi. Oferta. Ca alalalt se stricase. La propriu. Si la figurat. Asa, acum ca v-am si jignit si sunt sigura ca v-am captat atentia, sa vorbim despre vecini.

Ai mei sunt oligopati.

As putea incheia aici. I rest my case. Dar povestea merge mai departe, mult mai departe, cum ar spune Tudor Chirila intr-o cariera a lui din trecut.

Ni s-a stricat, dupa cum bine stiti dintr-un post anterior, interfonul. Apoi J a spart usa ca sa putem totusi sa intram la noi in casa. Desi asta se intampla acum n luni, nu s-a invrednicit nimeni sa repare paguba. Pana ieri, cand un nene ciufut si pe care jur ca o sa-l plesnesc intr-o zi cu caruciorul cu copil cu tot in el a carpit interfonul asa incat sa se deschida doar cu cartela.

Noi nu avem cartele. Noi avem doar cheie. Tot ieri a aparut o hartie pe usa care ne indemna pe toti tampitii fara de cartela sa luam din acestea de la casierie. S-a dus J. Nu aveau cartele. Urmuz si Tristan Tzara, pun pariu ca muriti de ciuda ca nu stati pe Teiul Doamnei!

La coada la casierie (unde l-au pacalit pe J sa plateasca si intretinerea 😀 ) am aflat cu stupoare ca eu si cu maica-mea, care nici macar nu locuieste cu noi (asta ar mai lipsi, ar fi gheatza pe pereti la noi in apartament, ca sa ajungem la vorba italieneasca “When Hell freezes over”) suntem cele mai nenorocite fiinte de pe aceasta scara B, cea mai debusolata scara B dintre toate scarile B ale pamantului. Cica s-a plans o cucoana (am observat eu ca acest cuvant, “cucoana”, e de rau) ca io si cu mama hranim pisoii din luminator, ceea ce alimenteaza PIB-ul de purici din subsolul blocului. Cica respectiva, manata de un simt civic admirabil, ne-a atras atentia in nenumarate randuri. Ceea ce eu nu-mi amintesc. J, spasit, si-a recunoscut vina: “Nu, doamna, eu ii hranesc pe pisoi”.

Fiind un taranoi cand nu e cazul si un timid cand iar nu e cazul, J nu le-a spus vecinilor ca pisoii din luminator sunt cea mai cuuuuute dintre probleme. Pe cacatii de vecini ii deranjeaza doi pisoi. Pe mine, de pilda, la luminatorul acesta ma deranjeaza mai mult ca e plin de tampoane folosite, cartofi stricati si aruncati de la etaj, sticle de toate formele si dimensiunile si multe, multe altele care ar trebui sa-si doarma somnul etern la ghena, nu in curtea interioara.

“Da”, o sa-mi raspunda vreo vecina suparata pe viata, “dar cu gunoiul ne-am invatat. Acu’ vrei sa facem si purici?”

Pentru copil nenascut! Sau pentru mine… Nici eu nu sunt sigura.

Azi am reusit sa spal o tona de haine, la masina, laolalta cu un ruj care se afla intr-o pereche de pantaloni. Rezultatele nu sunt chiar dezastruoase – cateva pete pe sosetele lui Jim (deci nimic care sa ma afecteze la modul direct) si tot rujul intins pe cauciucul acela care imbraca acel cerc din fata HUBLOUL masinii de spalat. Intrebarile care se ridica de aici sunt insa cele care ma deranjeaza.

De pilda: Daca in loc sa uit rujul in haine, voi uita, sa zicem, pruncul in hainele bagate la spalat? Si stiti ca masinile astea noi sunt smechere, nu prea poti sa le opresti asa, in procesul creatiei, sa le reduci la tacere, ca sa salvezi continutul. Trebuie sa le lasi sa-si desfasoare treaba completa, astfel se supara.

Sau: Daca eu nu sunt in stare sa bag niste amarate de haine la sucit/invartit/muiat/muit/spalat/limpezit/stors, atat, niste rufe care nici macar foarte jegoase nu puteau pretinde a fi, cum pot eu hrani/spala/culca/plimba un bot de carne unineuronal, care depinde 85 la suta de mine si 15 la suta, vai noua!, de taica-sau?

Eu cred ca nu tuturor ar trebui sa ni se permita sa facem copii. Inainte sa ne futem neprotejat ar trebui sa iasa un ochi ultratehnologizat din perete si sa ne evalueze capacitatile de virtuali parinti. Eu una as fi picat cu siguranta.

De aceea revin si intreb: are cineva o persoana de incredere care sa se converteasca in bona permanenta? Sunt dispusa sa fac pasul in spate si sa imi cresc vlastarul-porc precum odraslele regesti, cu doica si lacheu, daca as sti ca acestia stiu mai bine decat noi ce sa faca. De la mine, plodul va avea asigurate lectii de pictura, lectura, sculptura, cat mai multe sporturi si instrumente muzicale (ca sa stea cat mai putin pe acasa), tabere in Africa, excursii in the outer space si cursuri avansate de criminalistica si ecologie. Asa, sa nu ziceti ca nu ma preocupa desavarsirea porcului ca persoana educata si deschisa lumii.

Despre parintii lui, porcul va avea de spus atat: “Tata si mama erau niste meseriasi. Au baut si o sticla intreaga de whisky ca sa ma faca pe mine. Niste legende!”

Draga jurnalule,

marti, la ora 9 seara, l-am cunoscut pe cel mai enervant om din lume. Din punctul meu de vedere.

marti, la ora 5 dupa-amiaza, am considerat ca suntem suficient de experti in psihologie felina si infantila dintr-un foc. Stiti, la noi pisica Ira a inceput sa uzufructeze de bunurile copilului inca nenascut. Preferatul este un balansoar negru in care Ira se simte ca in rai. Doarme, se intinde, se alinta. Ne-am decis insa sa-i aratam ca nu e al ei, dupa cum nici in camera unde va dormi plodul nu mai are voie sa calce. Si cum bataia nu serveste la nimic in cazul acesteu creaturi, am recurs la varianta generozitatii. Adica i-am cumparat si ei un patut din acela rezervat animalelor in care sa doarma cat vrea.

Se pare ca nu am inteles nimic. Pisicile nu sunt facute sa doarma unde vrem noi, ci unde vor ele. Asa ca pana la ora iesirii noastre din casa (cu putin timp inainte de intalnirea cu cel mai distrus om adica) Ira impinsese cat colo patutul ei, nu colabora deloc cand o tranteam cu forta acolo si se speria de el ca de dracu’. Operatiune esuata, ne-am zis si am lasat-o balta.

Am plecat sa ne intalnim cu niste oameni misto, grup in care se strecurase, dupa cum am mai mentionat, si cel mai terminat om din lume.

Cand am revenit in casa, pe la 2:30 noaptea, Ira se odihnea in noul ei cosulet, ca un covrig triumfator si ne privea cu sfidare in ochi. Se convinsese singura ca e bine si acolo. Sper sa nu revina la patuturile copilului.

Marti spre miercuri, pe la ora 2:00, deci dupa ce am data nas in nas cu cel mai oligofren om din lume si inainte de a constata ca pisica a luat singura niste decizii pentru viata ei, am ajuns in fata blocului cu Jimerino. Si am observat amandoi ceea ce stiam deja: ca nu merge cheia de la interfon. In consecinta, am inceput sa facem ceea ce ne fac si noua altii: am inceput sa sunam metodic la apartamentele din cacatul meu de bloc. Din 20 de incercari nu ne-a raspuns nimeni. Nici macar sa ne futa in gura. Cu atat mai putin sa ne deschida.

Asa ca J a inceput sa traga de usa de la intrare, in ciuda protestelor mele incipiente. Apoi, cand era sa plang de nervi ca nu pot intra in propria casa, i-am acordat incuviintarea mea sa distruga usa de termopan. Ceea ce a si facut, dupa ce i-a aplicat cateva fortari spectaculoase. Nici macar atunci nu s-a trezit vreun labagiu.

Pai ce cacat? Nesimtitii nu repara interfonul, nu mai au cartele din acelea care si ele fac parte din alternativa de a patrunde in bloc, nu se trezesc sa deschida unui vecin. Noi ce sa facem, sa asteptam ora 6 dimineata pana pleaca vreun amarat la uzina sau la furat din RATB? Ia mai dati-va in pula calului! Sa nu va mai prind la usa mea, ca va si bat! De-abia astept sa zica vreunul ceva de usa de la intrare, ca ma si bat cu ei.

Sa cheme si Politia, astept cu interes.

Eu una recunosc: eram cam prostuta. Munceam la Sportul romanesc si apoi la mare, la Insolatia, alaturi de colegii mei de facultate.

Aveam un prieten.

Mai treceam pe la facultate. Nu ma speteam, dar eram acolo.

Ma certam cu parintii.

Mergeam sa dansez. Din cand in cand ma imbatam.

Eram de-o simplitate si de-o banalitate strigatoare la cer. De-o plictiseala sora cu moartea.

Acum doua zile, o fata si un baiat, studenti la medicina in civilizata Timisoara, fiecare in varsta de 20 de ani, au ucis cu sange rece un om, l-au transat si se pregateau sa scape de el mafia style. Fata era tarfa, iubitul ei ii era peste.

Voi ce faceati cand aveati 20 de ani?

Este ciudat cum reactioneaza oamenii cand in viata unui prieten apare o schimbare.

In 2001, cand a murit tata, prietenii pe care ii consideram cei mai apropiati, cu care o ardeam zi si noapte, de prin clasa intai asa, s-au evaporat in patru vanturi. Pana sa le zic ca omul si-a platit definitiv pacatele, tasht!, nu mai era niciunul dintre ei prin preajma. Pe asta nu o zic cu repros si cu batai de piatra, pentru ca oamenii astia oricum nu-mi citesc blogul. Nu zic, ascultau mici drame zilnice, ne ajutam unul pe altul. A fost felul lor de a spune ca problema mea este prea mare pentru ei si s-au retras. Au aparut mai tarziu, treptat, unul chiar si-a cerut scuze ca m-a lasat la greu. Apoi inca una. Oricum, ca orice relatie reincalzita, iubirea noastra de betivi nu a mai durat mult. S-a terminat chiar in scandaluri. Ca asa se intampla cand se aduna reprosuri neexprimate.

Atunci, cel mai mult m-au sprijinit niste persoane pe care le cunoscusem de curand.

Acum, de cand sunt gravida, fenomenul nu este atat de pregnant (ia si jocul de cuvinte!) Dar este! Unii vechiuti s-au retras din peisaj discret, na, unde mai e tovarasia de pahar si umblatul pe patru carari prin cluburi?, unde mai e barfa la care nu mai sunt chiar conectata?, iar unii nouti sunt surprinzator de atenti si de protectivi.

Uneori ma bucur ca nu am mai multi prieteni, sincer. Ca asta inseamna si multe dezamagiri.

Oricum, am tras concluzia ca ne facem mai dezirabili daca nastem pe cineva si devenim cumplit de agasanti in momentul in care ne moare cineva. Ar trebui, culmea cinismului, sa fie invers. Ca poate copilul meu se dezvolta intr-o maimuta urlatoare, enervanta si razgaiata. Ala mort, saracu’, cu ce te mai poate deranja? Ca doar nu te bantuie…

De altfel, genul asta de atitudine m-a facut sa ma obisnuiesc cu ideea ca extremele, bucuroase sau triste, din viata ta le traiesti singur sau cu inca 1-2 oameni.

Superficialitatea este, de fapt, marele colac de salvare al omenirii.

Da, merg foarte mult cu taxiul. Nu, nu neaparat pentru ca sunt comoda si gravida, ci pentru ca asa m-am obisnuit de vreo sapte ani incoace. Cand vreau sa ma rasfat, ma urc in taxi. Cand vreau sa par cool, merg pe jos. E un stil de viata. Nu mi-as cumpara masina nici pe gratis (sau poate atunci, daca are marca si culoarea care-mi convin mie). Urasc condusul, mi se pare pierdere de vreme in Bucuresti. As fi in stare sa las masina in voia Domnului in mijlocul intersectiei si sa ma duc pe drumul meu nemotorizat.

Din cauza faptului ca ma dau mereu cu taxiul, nu mai simt nicio placere in a dialoga cu taximetristii. Pe nicio tema. Vremea probabila, basescu, steaua-dinamo-rapid. Toti sunt niste academicieni fara noroc, in opinia lor, deci nu are rost sa incerc sa ma ridic la nivelul lor, pentru ca as esua lamentabil. Asa, mai bine privesc pe geam, de obicei, si vorbesc la telefon.

In ultimele sapte zile am dat de doi taximetristi total oligopati.

Unul a reusit sa ma treaca cu suta la ora peste opritoarele de viteza (opritoare, retineti!) care au impanzit orasul. Asta in ciuda faptului ca nici eu si, probabil, nici el nu am vazut o gravida mai gravida ca mine. Mi-a zgaltait produsul unic de conceptie de l-a dat cu mucii de totii peretii. Apoi, ajunsi pe strada la mine la 12 noaptea, i-a zis nonsalant lui J ca nu are rest la 50 roni. Dar stiti, tonul acela, jumatate nestiutor, jumatate jignit: “A, nu am rest la asa ceva!” Adica, genul “e afacerea mea si vrei sa am si marunt?” Adica, genul “e painea mea la mijloc si tu, cacatule de client, vii cu bani neschimbati?” Ne-a carat la un chiosc non-stop, la doua strazi distanta de blocul nostru, timp in care a pornit din nou aparatul.

In acest timp, mie imi crestea nivelul, din toate punctele de vedere.

Am coborat, ca altfel imi scapa dreapta. J era neobisnuit de calm, astfel incat am crezut ca eu sunt nebuna (ceea ce sunt!) si ca omul nu a gresit cu nimic. Am zis, controlandu-ma: “Eu pe asta il reclam”. J reacts: “reclama-l tu, ca daca nu, il reclam eu”.

Asa ca l-am reclamat. Am vorbit si eu (mai civilizat), a vorbit si J (mai rough hardcore). Li s-a rupt lor piesa de la Maybachul lui Gigi ca l-am reclamat io pe nea taximetrist 45 de la As. Am insistat pe faptul ca nu e obligatia mea, ca platitor, sa am schimbat. Dar bacsis tot i-am lasat, dovada ca suntem un cuplu de bovine sinistre.

Azi, cand ma intorceam de la spitalul de bovine gestante, am dat de un nene, cu vata in urechi (apropo, data viitoare imi bag si io pufuleti in dinti si floricele in nas) care de la Polizu pana in Tei a incercat sa ma converteasca la nu stiu ce religie se converise si el acum cativa ani. M-a obligat sa ascult Radio Credinta Vesela sau asa ceva (94,ceva, daca va pasioneaza) unde se vorbea despre familie, rostind, dupa fiecare femela intervievata: “Asta e crestina, bravo ei!” Aleluia, miruieste-ne pe noi! La final, cand i-am dat banii, mi-a dat o carticica de 5 centrimetri pe 7. “Daca o cititi pe asta, nimic nu va mai trebuie”. Eu voiam sa ma apuc de ceva Rushdie sau ceva restante vechi din colectia Cotidianul, dar am renuntat.

Pe asta il chema Iosif. Daca vreti sa treceti la religia lui sau sa-l agatati sau sa va plimbe cu taxiul, ma contactati in privat si va dau numarul sau de telefon.

Pace cu tine, cetitorule!

Dar mai ales, cum dracului ma gaseste?

Am avut curiozitatea, in ultimul timp …cand am avut timp, sa ma uit la o rubrica a panoului meu de control.Ii zice “Termenii motorului de cautare”.Mare mi-a fost zambetul cand am inceput sa dau atentie micului patratel si tot mare regretul ca nu am facut-o pana atunci.Cine stie cate am pierdut din Decembrie 20 anul trecut pana acum doua saptamani? Ce am vazut? Pai sa vedeti si voi.

Isi fac aparitia foarte des cei cu mari probleme in dragoste, fiind gasit un urma unor cautari de genul: de ce ma iubesti? De ce nu ma iubesti? Ma iubesti? Cum ma iubesti? Sunt inca in asteptarea celor de genul : pe unde ma iubesti,de cate ori, in ce scop ma iubesti, in ce vagauna ma iubesti, termenii si conditiile contractului de iubeire si altele asemenea.

Acostor oameni imi permit sa le spun in situatia in care mai ajung pe aici si citesc si articolul acesta : Dragul meu/draga mea, daca ai ajuns sa cauti pe internet raspunsul la aceaste intrebari sau altele similare, ar trebui sa iti fie clar faptul ca NU TE IUBESTE in pana mea! Vesti proaste am pentru tine.

Temerile ti se vor adeveri si vei ajunge cu siguranta ala/aia singur/a la batranete plangand pe sub castani pentru ca ai facut in tinerete un test pe internet care sa iti spuna daca te iubeste sau nu iar raspunsul final a fost ca da…mai tarziu ai aflat ca nu. Vezi dreacu’ de viata ta si lasa tampeniile de pe internet ca nu afli de la Google daca te iubeste au ba iar daca tu chiar crezi ca poti afala m-as bucura, sincer, sa te vad peste ani mai distrus/a decat imi pot imagina si asta numai si numai pentru ca meriti.

Din categoria iubaretilor s-a remarcat unul de cauta…probabil versuri de manele sau o poezie pe care sa incerce sa o scrie pe un servetel dupa care sa incerce sa o citeasca intr-un moment de tandrete maxima : “te iubesc ca nimeni altul”. Prietene…s-o crezi tu! Ea este iubita de multi si numai ea hotaraste de o iubesti ca ei sau nu…si chiar si frecventa cu care o iubesti are un rol destul de important. Puteai incerca, de exemplu: te iubesc ca nimeni altul si…mai des ca urecheatul.

Fara carcota, la categoria “desene animate dublate in limba romana”una dintre cautari mi-a parut haioasa:” desene animate in limba romana sa ma lase sa ma uit”. Tare mult trebuie sa-si mai fi dorit pustiul sa vada desene in momentul in care a cautat, sau ma rog, mie asa mi-a lasat impresia.

M-am hotarat sa intru in afaceri impreuna cu doi amici. Inchirierile merg foarte bine intrucat nu multa lume isi mai permite a fi proprietar. Cum este o inflatie in mai toate domeniile ne-am hotarat sa ne axam pe segmente inca virgine ale pietei. Va rog sa analizati oferta noastra:

Esti un amarat de functionar Ministerul Transpoturilor care ti-ai mintit parintii ca ai ajuns Director de Regionala ca sa nu te mai baraie la cap ca ti-ai ratat viitorul? Nu tremura! Mama ta nu va descoperi adevarul! Esti lucrator zilier in constructii insa soacra-ta stie ca esti inginer constructor?

Patreaza aparentele si intareste-le totodata! Esti miner te crezi inginer minier dar iti spui inginer miner iar toti fostii tai colegi de liceu au ajuns ba directori ba patroni ba sunt ingineri minieri pe bune si lucreaza pentru companii considerate colosi mondiali in domeniu? Se apropie italnirea de 20 de ani de la absolvire si petreceti un weekend la munte cu totii? Stai linistit! Nu te vei face de ras! Esti pandar la PMS Security insa tovarasii de birt stiu ca esti un James Bond prin SRI,SPP sau mai stiu eu unde( chiar exista PMS asta 🙂 🙂 ) pe bune am zis ca lesin cand vazui mare scris cu alb pe haina …neagra, evident, a pandarului dintr-un supermarket )Putem sa te ajutam! (mai mult…)

Din seria “te ajut sa pari ce vrei”, proaspata noastra firma va ofera serviciul :
Simulare petrecere cu ospat copios.
Pentru sume rezonabile va oferim urmatoarele servicii si aranjamente ce va vor ajuta sa creati impresia ca ati castigat la loterie sau ca o duceti bine financiar. Serviciul este ideal pentru sarbatori cum ar fi Craciun, revelion, zile onomastice, zile de nastere sau pentru a va imbolnavi ocazional vecinii de invidie si curiozitate. Va vom inchiria si com presta urmatoarele servicii:
– Set de oase de cotlete de porc fripte 2 kg cu platou de argint
– Platou cu oase de peste.
– Platou cu oase de iepure care inca pastreaza miros de sos vanatorec.
– Platou cu oase de purcelus de lapte. (daca le incalziti in apa pe aragaz sau la microunde emana un miros apetisant) (mai mult…)

Eram in vacanta. Urma sa trec in clasa a II-a si pentru carcotasi subliniez ca nu aveam 18 ani ci numai 8. Plecasem, pentru prima data, in tabara undeva la Babadag si urma sa stam acolo timp de 7 zile. Nu mi-a placut din clipa in care am ajuns. Nu mi-a placut deloc si tin minte ca aveam un sentiment foarte ciudat. Erau copii de diferite varste eu fiind unul dintre cei mai mici.

Timp de doua zile am facut eforturi mari sa ma acomodez cu glumele de tabara asa cum le stiti pornind de la pasta de dinti folosita in diverse scopuri continuand cu legatul mainilor de pat sau cu pusul de bete de chibrit aprinse intre degetele de la picioare in timpul somnului. Mai tin minte ca imi era foarte foame, la acea varsta eram foarte mofturos la mancare iar mancarea in tabara nu-mi placea deloc.

Nu am reusit prea bine sa ma acomodez si mic fiind aveam un sentiment de neputinta combinat cu faptul ca ma simteam…singur ceea ce imi crea o stare generala foarte aiurea cu atat mai mult cu cat imi amintesc ca am incercat sa gasesc sprijin la “ Tovarasa”, una din Tovarasele care ne insoteau. Bineinteles ca nu am prea gasit. (mai mult…)