Defapt şi de drept ce înseamnă cuvântul acesta, “a iubi”. Că na, în ultimul timp acest cuvânt îmi dă târcoale, ba că mă lasă ba ca vine la mine (se poate vedea şi în articolele mele din ultima săptămână), aşa că eu, cum sunt eu băiat bun, m-am gândit să vă explic, pe înţelesul meu ce înseamnă cuvântul “a iubi”.

Okei… deci să începem. Pentru mine, şi probabil şi pentru unii dintre voi, nu pentru toţi, a iubi înseamnă a ţine la cineva foarte mult, şi să îi faci pe plac, să îl faci să se simtă bine, şi atunci când sunte(ţi)m împreună să simţim că nu ne mai trebuie nimic, decât să ai persoana iubită lângă tine.

Am dreptate? Bine… Acum pentru fiecare dintre noi, cuvântul “a iubi” înseamnă alceva, poate pentru uni cuvântul “a iubi” nu există pentru ei, dar… după mine, “a iubi” e exact cu sensul unui basm, adică e numai fantezie până găseşti persoana potrivită. Mă rog… ce ai putea să îi faci nu? Dar ca să nu vă lăs aşa, ca “boul la poartă nouă” am să vă dau explicaţia, care am găsit-o în DEX pentru acest cuvânt:

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să… – Din sl. ljubiti.

Sper că v-am lămurit.