Pentru cei ce nu ştiu, am două surori, una puţin mai mică ca mine şi una de 4 ani. Okei, copilăria mea a fost mai mult decât frumoasă, multe prieteni, multe jocuri jucate cu prieteni noapte, v-aţi-ascunselea, capra sau mai ştiu eu ce joc mai jucam. Bineînţeles, că fotbalul era la fiecare pas, în fiecare zi, la orice oră.

Ce să mai zic de desenele de la ora 2 de la TVR? Când începeau unul nu mai eram afară, toţi ştiam că la ora 2 fix trebuie să intrăm în casă pentru că o să înceapă Yu-Gi-Oh sau mai ştiu eu ce desene. Ce să mai spun de super bunica mea, care a murit acu 3 ani (Dumnezeu să o ierte), ea mi-a făcut copilăria frumoasă, nu aţi putea şti cât de frumos era când mergeam la ea. Da ştiţi cum se spune, nu simţi niciodată lipsa unei persoane decât după ce moare…

Mă rog… mă gândeam, mă gândesc şi probabil că mă voi mai gândi încă câteva zile, ce o să se aleagă de copilăria surori mele, când noi ne uitam la TVR la desene iar ea se uită la desene pe Disney Chanel, Minimax sau Cartoon Network? Bine… nu că mi-ar păsa asta, dar cel mai mult cred că o să ducă lipsa unei bunici bune la suflet, că după un an ce sa născut sora mea, a murit bunicămea (sora mea e născută în aceaşi zi cu bunicămea).

Nici nu ştiţi voi cât de greu e să scriu aceste rânduri, mai ales că mă gândesc la bunicămea, şi aş da orice să îi mai aud o dată vocea ei minunată, dar din păcate… nu despre ea e vorba în acest articol, ci despre sormea.
Chiar nu ştiu cum va “supravieţui” sora mea, mai ales că, dacă nu era bunicămea, eu, probabil, azi eram cu totul alt om, şi nu acesta care sunt acuma, probabil aş fi vreun cocalar care ar fi ascultat manele la un telefon care abia mai funcţionează.