Cica maine se pleaca la mare, sa vada copilul aerosolii. Cu autocarul se pleaca. Am ceva emotii.

O s-o imbrac in cea mai adorabila rochita, ca sa para extrem de adorabila atunci cand va urla mai putin adorabil in urechile calatorilor inocenti. Singurul meu regret e ca nu avem o camera foto. Sa-i surprindem pentru posteritate muianul cand, de pilda, o sa inghita nisip.

Sper sa nu o pierd pe la mare. Ai mei ma pierdeau frecvent pe litoral. Noroc ca invatasem sa ma intorc singura, ca pe ei nu ma puteam baza.

Faza asta cu Olga la mare imi aduce aminte de copilaria mea. Stateam doua saptamani la mare in fiecare vacanta. Plangeam la plecare. Si acum plang. Oricum, ma distram de minune.