Eram in vacanta. Urma sa trec in clasa a II-a si pentru carcotasi subliniez ca nu aveam 18 ani ci numai 8. Plecasem, pentru prima data, in tabara undeva la Babadag si urma sa stam acolo timp de 7 zile. Nu mi-a placut din clipa in care am ajuns. Nu mi-a placut deloc si tin minte ca aveam un sentiment foarte ciudat. Erau copii de diferite varste eu fiind unul dintre cei mai mici.

Timp de doua zile am facut eforturi mari sa ma acomodez cu glumele de tabara asa cum le stiti pornind de la pasta de dinti folosita in diverse scopuri continuand cu legatul mainilor de pat sau cu pusul de bete de chibrit aprinse intre degetele de la picioare in timpul somnului. Mai tin minte ca imi era foarte foame, la acea varsta eram foarte mofturos la mancare iar mancarea in tabara nu-mi placea deloc.

Nu am reusit prea bine sa ma acomodez si mic fiind aveam un sentiment de neputinta combinat cu faptul ca ma simteam…singur ceea ce imi crea o stare generala foarte aiurea cu atat mai mult cu cat imi amintesc ca am incercat sa gasesc sprijin la “ Tovarasa”, una din Tovarasele care ne insoteau. Bineinteles ca nu am prea gasit.

In a treia zi ni s-a permis accesul la telefon si am fost lasati, noi astia micii, sa sunam acasa. Tin minte si acum numarul de telefon de acasa . Am sunat si a raspuns mama. A fost un moment de liniste pe care mi-l amintesc si acum. Nu, nu m-am plans, am fost “barbat”. M-a intrebat daca mi-e bine, daca-s trist insa am fost “barbat” si nu am spus nimic ci am mintit si, in mod involuntar, m-am bucurat de sentimentul de liniste, ce rar mi-a mai fost dat sa-l intalnesc,care m-a cuprins atunci cand i-am auzit vocea “Ce faci mamica! Esti bine puiule?” au fost primele cuvinte pe care le-am auzit si care mi-au adus pacea impreuna cu un sentiment de siguranta. Ma simteam protejat, simteam ca nu pot pati nimic ascultandu-i vocea.

In ziua urmatoare, a patra zi de tabara, dimineata devreme m-am trezit cu tatal meu venit in tabara. Ceva in vocea mea o facuse pe mama sa realizeze ca nu imi era bine deloc si odata ajuns acasa de la servici tatal meu a fost trimis sa ma “salveze”. Bucuria mi-a fost de necuprins in cuvinte. M-a luat din tabara si m-a dus in Mamaia pentru doua zile pentru a-mi compensa cele 4 zile de calvar avute.

Nu stiu ce anume mi-a readus in memorie intamplarea insa ma intreb:

Cum se numeste atunci cand simti lipsa unei persoane pe care cu siguranta nu o mai poti revedea?