S-a terminat. Nu v-ați spart capetele, nu v-ați înjurat și nici nu v-ați blestemat pe veci. S-a terminat decent, cu niște păreri de rău și lacrimi. De acum înainte fiecare este pe drumul lui. Eh, dar cum faci să te ții de drumul tău, departe de al lui?
Noi, femeile, suntem iscoditoare și chiar dacă lucrurile se încheie continuăm să ne lamentăm pe aceeași problemă. Atunci când vine vorba de fostul prieten curiozitatea ne împinge să aflăm cât mai multe detalii. Ne-ar încânta și atinge la coarda sensibilă dacă am afla că e suferind și că ne vrea înapoi, dar bărbații trec mai repede peste.
Nu putem să ne ținem departe de ce a fost. Mintea noastră ne joacă feste și de aici toată problema. Dacă mai și aflăm că are o relație devenim paranoice încercând să aflăm cum arată tipa, cine e, cum e, s-o disecăm și notăm după bunul plac. Chestia e că ne facem rău singure, ei își văd de treaba lor.
Simțim nevoia să controlăm. Chiar dacă nu mai e al nostru, e nevoia de a ști că suntem prezente într-un colț obscur al inimii, dacă e mai mult de jumate atunci totul e perfect.
Cum ne ținem departe de ce a fost? În principiu nu supraviețuim de unele singure, că deh. Ființe blajine ce suntem, avem nevoie de sprijin. Așa că automat ne îndreptăm atenția spre altcineva. Și ne preocupăm de acel cineva până ce ne curățăm de tot de fostul.
Este un cerc vicios care ne va consuma cât de curând.
Eu zic să ne dăm silința să nu-l căutăm, indiferent de scuza pe care ne-o vârâm pe gât. Pur și simplu să ne impunem să nu ne mai gândim, adică fără ascultat melodiile alea și fără uitat nopți întregi la poze. Fără rememorări istorice de momente frumoase împreună, dar mai ales de știut întotdeauna care au fost motivele despărțirii.
Plus de asta, și el e o ființă și trebuie respectată. Are dreptul să meargă înainte și să-și construiască viitorul după bunul plac.
Știu, e al naibii de greu, dar nu imposibil.