Draga jurnalule,

marti, la ora 9 seara, l-am cunoscut pe cel mai enervant om din lume. Din punctul meu de vedere.

marti, la ora 5 dupa-amiaza, am considerat ca suntem suficient de experti in psihologie felina si infantila dintr-un foc. Stiti, la noi pisica Ira a inceput sa uzufructeze de bunurile copilului inca nenascut. Preferatul este un balansoar negru in care Ira se simte ca in rai. Doarme, se intinde, se alinta. Ne-am decis insa sa-i aratam ca nu e al ei, dupa cum nici in camera unde va dormi plodul nu mai are voie sa calce. Si cum bataia nu serveste la nimic in cazul acesteu creaturi, am recurs la varianta generozitatii. Adica i-am cumparat si ei un patut din acela rezervat animalelor in care sa doarma cat vrea.

Se pare ca nu am inteles nimic. Pisicile nu sunt facute sa doarma unde vrem noi, ci unde vor ele. Asa ca pana la ora iesirii noastre din casa (cu putin timp inainte de intalnirea cu cel mai distrus om adica) Ira impinsese cat colo patutul ei, nu colabora deloc cand o tranteam cu forta acolo si se speria de el ca de dracu’. Operatiune esuata, ne-am zis si am lasat-o balta.

Am plecat sa ne intalnim cu niste oameni misto, grup in care se strecurase, dupa cum am mai mentionat, si cel mai terminat om din lume.

Cand am revenit in casa, pe la 2:30 noaptea, Ira se odihnea in noul ei cosulet, ca un covrig triumfator si ne privea cu sfidare in ochi. Se convinsese singura ca e bine si acolo. Sper sa nu revina la patuturile copilului.

Marti spre miercuri, pe la ora 2:00, deci dupa ce am data nas in nas cu cel mai oligofren om din lume si inainte de a constata ca pisica a luat singura niste decizii pentru viata ei, am ajuns in fata blocului cu Jimerino. Si am observat amandoi ceea ce stiam deja: ca nu merge cheia de la interfon. In consecinta, am inceput sa facem ceea ce ne fac si noua altii: am inceput sa sunam metodic la apartamentele din cacatul meu de bloc. Din 20 de incercari nu ne-a raspuns nimeni. Nici macar sa ne futa in gura. Cu atat mai putin sa ne deschida.

Asa ca J a inceput sa traga de usa de la intrare, in ciuda protestelor mele incipiente. Apoi, cand era sa plang de nervi ca nu pot intra in propria casa, i-am acordat incuviintarea mea sa distruga usa de termopan. Ceea ce a si facut, dupa ce i-a aplicat cateva fortari spectaculoase. Nici macar atunci nu s-a trezit vreun labagiu.

Pai ce cacat? Nesimtitii nu repara interfonul, nu mai au cartele din acelea care si ele fac parte din alternativa de a patrunde in bloc, nu se trezesc sa deschida unui vecin. Noi ce sa facem, sa asteptam ora 6 dimineata pana pleaca vreun amarat la uzina sau la furat din RATB? Ia mai dati-va in pula calului! Sa nu va mai prind la usa mea, ca va si bat! De-abia astept sa zica vreunul ceva de usa de la intrare, ca ma si bat cu ei.

Sa cheme si Politia, astept cu interes.