Care este cel mai mare dezavantaj în a avea un animal în casă? Păi, fură lucruri! La modul cel mai serios. Mâţ al meu s-a pus pe furat lucruri şi numai din cele ce-mi aparţin.
Acum câteva luni mi-a luat husa telefonului, husă nouă, pe care a ascuns-o atât de bine încât nu am găsit-o nici în momentul în care m-am mutat şi am fost nevoită să golesc casa. Deci am pierdut o husă nou-nouţă!
Azi am descoperit că nu mai am lentilele de contact. A dispărut cutiuţa în care le ţineam cu tot cu ele înăuntru. Iniţial am vrut să-l arunc pe fereastră pe monstru, dar o scamă m-a reţinut. Şi ca să mă răzbun într-un fel l-am fugărit prin casă şi am făcut cea mai mare greşeală pentru că el s-a distrat pe seama mea. Lentilele tot nu le-am găsit deşi le-am căutat de mi-au ieşit ochii din cap. Sper să le găsesc într-un final pentru că de căutat nu mă las.
Animalele sunt nişte monştri care fură lucrurile stăpânilor. Abia aştept să aibă şi el diverse lucruri pe care să i le ascund şi să nu le mai găsească.