Poate ca ati inteles totul din titlu. Totusi simt nevoia sa explicitez.

Am iesit azi afara cu carutul. Ajung cu plodul incarutat pe Doamna Ghica, eliberez plodul pentru a merge pe jos.
Plodul impiedicat de vesminte si incaltari sta nitel pe loc, apoi intra intr-un gang. Stiti de care! De-ala facut ca, atunci cand treci prin el, sa te pisi pe peretii lui sau macar sa-ti lasi cainele sa se pise acolo.

Obisnuitul gang bucurestean, unde se aduna miresmele cele mai seducatoare. Eternul gang pe care nu-l traversezi noaptea, caci la capatul celalalt s-ar putea afla un cetatean care ti-ar putea oferi 3 grame de coca sau un cutit in omoplati, in schimbul telefonului mobil.

Ma duc dupa copil, il inhat, il duc inapoi in strada. Copil intra in gang. Din nou. O insotesc pana la jumatate, apoi ii zic: “Pa, Olga, mama pleaca!” Si ma indrept spre capatul luminos. Ma intorc sa vad ce face. Ma urmareste fara regrete din priviri. Se intoarce pe calcaie. Si fuge tropaind in directia opusa mie, ca si cand ar fi scapat de o bataie de cap.

Ca si cum ar fi avut o treaba acolo, in capatul naspa al gangului. In plus, e clar ca nu are notiunea abandonului, atata vrea cat EA este cea care ma abandoneaza pe strada.

A, si seamana teribil cu Goanta, canisul nasi-mii. Ala, cand il scoteai la plimbare, te tara la fiecare scara de bloc, ca el credea, saracul, ca a ajuns acasa si voia sa intre. Iar eu trageam de lesa aia de-l strangeam de gat pe animal.

Mai mergeam trei metri normal, alta scara de bloc, alta smucitura, acelasi Goanta care dadea cu capul in geamuri… Asa si Olga. Se agata de toate usile de magazin, de bloc, de exchange, de pariuri, de shaorma…. Iar eu incerc s-o smulg, iar ea se prinde si mai tare… Si tot asa.