să fiu citit de colegi sau de prieteni. De ce? Poi, în acest moment, vreau să îi excud pe actuali colegi, şi să îi pun în categoria “colegi” pe foşti mei colegi de generală. Bine, în generală, cred… nu cred, eram singurul care avea blog dintr-o şcoală întreagă, şi na, ce ştiu ţărani despre internet?

Şi când ţărani (scuze că folosesc această expresie, supăraţi-vă nu aveaţi decât!) au descoperit internetul, şi au intrat pe blogul meu, a doua zi eram subiect de primă pagină, vezi ce a mai scris Liviu, şi tot aşa mai departe. Norocul meu a fost că era semestrul al doilea din clasa a VIII. (bine, partea tare e ca acu sunt idol pt cei care işi fac blog în micul meu sătuc)

Bine, când a venit vara, şi a venit vacanţa mare au început să apara şi laudele de la o colegă, în care spunea că nu crede că poate să scrie ca mine, şi na, ce blogger nu ar vrea să audă aceste cuvinte din gura cuiva?
Şi bineînţeles… odată ajuns la liceu, noi colegi au accesat blogul meu, şi din fericire pentru mine, au fost mai multe laude decât critici, bineînţeles, încă nu am primit critici.

Bine… am tot vorbit despre colegi, dar partea nasoală e cu prieteni, cu prieteni care nu înţeleg că dacă ai blog e ceva foarte fain frate, şi poţi spune lumii ce simţi dacă nu ai curaj (sau ai), şi că te poţi face auzit într-un fel sau altul.

Sper că nu am supărat prea multă lume cu articolul ăsta, dar fraţilor, serios acum, dacă vreţi să râdeţi de articolele mele, şi aşa vai de capul lor, măcar faceţi-o când nu sunt eu în preajmă, să nu vă aud, sau dacă vă credeţi aşa tari, de ce nu încercaţi şi voi ce fac eu şi abia dupa să comentaţi, okei?