Azi am studiat oameni. Am mai făcut asta, dar parcă niciodată ca acum, niciodată aşa de atent, niciodată aşa în amănunt.

În drum spre casă, de la serviciu, mi-am ocupat timpul cu ceva. Nu am mai mers pe stradă nepăsătoare… Şi ce am văzut mi-a cam dat de gândit la modul cel mai serios. Liceenii nu fac decât să se înjure pe stradă şi să vorbească în cel mai urât mod cu putiinţă. Probabil că vor să demonstreze ceva, dar ce? Că nu am văzut nimic spectaculos, dimpotrivă, am început să mă gândesc dacă merită să ies la pensie în România sau dacă nu cumva trebuie să-mi măresc contribuţia la pensia privată…

Am văzut un bărbat care-şi înjură partenera de viaţă în mijlocul străzii. Puţin mai lipsea ca să şi-o ia pe cocoaşă femeia aceea. Dureros că există situaţii de genul ăsta. Nu trăiesc în pădure, ştiu ce se întâmplă în societatea noastră, dar chiar aşa să ajungi să-ţi înjuri nevasta în public, în văzul tuturor e grav.

Am văzut bărbaţi cărora li se trezesc instinctele animalice când văd o femeie pe stradă, bărbaţi pe care de altfel i-ai putea pune pe o treaptă destul de înaltă a scării sociale. De la replici de genul: “Uite bă ce craci are!” până la priviri de genul Hai să fim serioşi, societatea are pretenţii de la tine şi tu te porţi ca un mârlan.

Am văzut piţipoance care numai ce au ieşit din mall-ul nou construit şi ca să nu lase o gură de suc în paharul de la Mc, au plecat cu el cu tot. Păi băi piţi, tu te crezi mare domnişoară de mall şi tragi dintr-un pai pe stradă? Nu te-a învăţat nimeni că nu-i frumos să mănânci şi să bei pe stradă? Încă nu au venit căldurile alea insuportabile…Mare fiţă şi paharul cu pai de la Mc/ KFC.

Am mai văzut băieţaşi cu tricou alb fără mâneci şi cu nelipsitul lanţ de la bicicletă. Normal că nu se poartă altfel decât pus peste tricou să vadă şi duşmanu’ că el poate, să moară de ciudă…. A luat poziţia tipică de şmecher… Ce imagine îţi crează descrierea mea?

Am mai văzut şi ţigani. Mulţi ţigani! Muuuuulţi! Oare a fost azi vreo sărbătoare a lor? De ce or fi ieşit toţi din palate? Acum chiar mă interesează de ce erau aşa mulţi pe strada….

Am simţit mirosuri de tot felul… de la parfumuri scumpe până la mirosul celor pentru care nu s-au inventat încă apa şi săpunul. Stau eu aşa într-o rână şi mă gândesc că atunci când te parfumezi câte fâsuri d-alea poţi să dai? 2-3, hai 4! Dar soro, nu-ţi torni sticla de parfum în cap. Nu faci decât să împrăştii o mireasmă “îmbătoare”, mai ales dacă parfumul tău este unul dulce. De împrăştiat, o faci, dar nu se va apropia nici dracu de tine. Şi ştii de ce? Pentru că puţi. Mai bine spală-te cu apă şi săpun şi gata. Iar dacă nu ai avut apă sau săpun sau timp să faci un duş, ia-ţi nişte şerveţele umede şi FOLOSEŞTE-LE!

Ălora care nu au auzit în viaţa lor de apă sau, mă rog, au auzit, dar o folosesc foarte rar, maxim o dată/ săptămână, nu am ce soluţie să le ofer… Sunt în pană de idei, dar promit că dacă-mi vine vreuna o să scriu! Oricum, a venit căldura şi sunteţi tot mai greu se suportat!

Oameni şi oameni! Fiecare cu gândurile lui, cu problemele lui, cu aspectul lui, cu atitudinea lui faţă de ceea ce-l înconjoară. Pe unii îi judeci, îi analizezi, pe alţii îi laşi în treaba lor. Iar tu? Tu eşti lăsat în legea ta să te desfăşori. Poate că te ia râsul, poate că plânsul, poate că întorci capul sau poate că grăbeşti pasul! Observ că i-am remarcat numai pe cei “speciali”! Dacă nu străluceşte ceva pe tine rămâi un anonim.