În vacanţa dintre semestre am fost plecat de acasă 4 zile, nu ştiu dacă v-am spus, dar am fost plecat la varămea. Bun… pe lângă distracţia maximă, nopţi de neuitat şi toate cele (nu o să zic de ce nopţile au fost de neuitat că aş supăra unele persoane, cred…). Mă rog, am rămas uimit, duminică când am fost la biserică.

Poate credeţi că nu prea merg la biserică, din cauza articolelor în care critic religia în sus şi în jos, dar mersul la biserică pentru mine e ca mersul în parc (cine ştie cunoaşte!). Aşa… şi intru în biserică cum intru şi la mine, fără fes (că şi aşa nu port, deoarece am părul mare) tot în regulă. Mă aşez în bancă, şi să stau să dorm…

Iau poziţia mea de la biserică, cu mâinile în buzunar sau strânse la piept şi ridicăte că intră popa, stai jos că începe evanghelia. Mă rog… Faza ce ma uimit au fost, că toţi! Da toţi, înafară de mine stăteau cumâinile strânse, ca atunci când te rogi, numai că nu la piept, dar tot stăteau cu mâinile strânse.

Când am văzut asta am rămas ““, şi… ca oricare altă persoană, a trebuit să mă adaptez că mă simţeam “prost” să văd că toate persoanele stau într-un fel şi eu stau ca un bou la poartă nouă. Aşa că m-am adaptat, şi… încă sunt uimit… Asta îmi aduce amine de un alt eveniment, dar na… nu vi-l mai povestesc.

Okei, prima chestie ar fi că am vrut să scriu articolul acesta încă de joi, dar nu ştiu de ce tot am amânat, pentru că na… chiar vreau să vă spun ce e cu titlul. Bineînţeles, colegi mei care au stat la ultima oră joi ştiu despre ce e vorba, dar voi nu.

Bun, am avut ultima oră (de la 2 la 3) CPS-ul (calitatea produselor şi serviciilor), cu doamna profesoară Dancă (câta tupeu pe mine să îi scriu numele pe blogul meu! Sper să nu mi se spargă monitorul când intru pe pagina principală) şi avea nervi… da nervi frate. Nu degeaba, marţea asta eu şi un coleg i-am pus porecla “nefututa”. Fă da-ţi voi seama de la ce vine.

Okei, vine la oră, şi ne ascultă, am rămas vreo 15 din 30 la oră. Mă rog… începem, ne ascultă din ultima lecţie, îmi pune 8 (eram mulţumit) dar când am văzut că lu unul, care nu a ştiut lecţia i-a pus 9 pe ochi frumoşi, aveam nişte nervi. Cică “e mai pricăjit, îi pun 9“. Bineînţeles 9 era nota maximă. Faza era, că toţi am zis lecţia cap-coadă, că era o lecţie de o pagină jumate de caiet simplu.

La sfârşitul orei aveam toată clasa nervi, de ce a pus note aşa mici, şi tot felul de chesti din astea. Ce a răspuns? Poi… cică “Poi dacă mergeaţi mai des pe la biserică, să vă mai spovodiţi din când în când, să vă mai rugaţi, o să aveţi note mai mari“. Noi revoltaţi, “Da ce treabă are biserica cu şcoala?“. Bineînţeles, mai nimic, dupaia a scos alta, “Daca vreţi note mari, va trebui să veniţi cu pantaloni negri şi bluză albă“. Când am auzit am spus, “Ce dracu? Nu mai suntem în comunism“.

Am zis că marţea asta vin în pantaloni scurţi la ora ei, să vadă ce înseamnă să vii îmbrăcat “indecent“, numai să o enervez, mai ales că înaintea orei ei avem sportul, aşa că pot să o fac cu mai mare drag.

să fiu citit de colegi sau de prieteni. De ce? Poi, în acest moment, vreau să îi excud pe actuali colegi, şi să îi pun în categoria “colegi” pe foşti mei colegi de generală. Bine, în generală, cred… nu cred, eram singurul care avea blog dintr-o şcoală întreagă, şi na, ce ştiu ţărani despre internet?

Şi când ţărani (scuze că folosesc această expresie, supăraţi-vă nu aveaţi decât!) au descoperit internetul, şi au intrat pe blogul meu, a doua zi eram subiect de primă pagină, vezi ce a mai scris Liviu, şi tot aşa mai departe. Norocul meu a fost că era semestrul al doilea din clasa a VIII. (bine, partea tare e ca acu sunt idol pt cei care işi fac blog în micul meu sătuc)

Bine, când a venit vara, şi a venit vacanţa mare au început să apara şi laudele de la o colegă, în care spunea că nu crede că poate să scrie ca mine, şi na, ce blogger nu ar vrea să audă aceste cuvinte din gura cuiva?
Şi bineînţeles… odată ajuns la liceu, noi colegi au accesat blogul meu, şi din fericire pentru mine, au fost mai multe laude decât critici, bineînţeles, încă nu am primit critici.

Bine… am tot vorbit despre colegi, dar partea nasoală e cu prieteni, cu prieteni care nu înţeleg că dacă ai blog e ceva foarte fain frate, şi poţi spune lumii ce simţi dacă nu ai curaj (sau ai), şi că te poţi face auzit într-un fel sau altul.

Sper că nu am supărat prea multă lume cu articolul ăsta, dar fraţilor, serios acum, dacă vreţi să râdeţi de articolele mele, şi aşa vai de capul lor, măcar faceţi-o când nu sunt eu în preajmă, să nu vă aud, sau dacă vă credeţi aşa tari, de ce nu încercaţi şi voi ce fac eu şi abia dupa să comentaţi, okei?

De ce spun că l-am început cu stângul? Din mai multe motive… Primul ar fi că am chiulit la 3 din 6 ore azi. WTF?! Cine-s eu de chiulesc atât?! Răspuns… un elev care nu are chef de şcoală!

Al doilea este că am dat cu stângul în dreptul în secţiunea “love” a vieţi mele, şi sincer… nici nu mai ştiu de când nu am mai punctat în secţiunea acesta, şi acest lucru mă roade pe interior şi nu îmi place de loc. Sper ca anul ăsta poate o să reuşesc să îmi găsesc sufletul pereche pe care îl caut.

Al treilea ar fi că la alea 3 ore care am fost la şcoală am fost ameţit. De ce? Poi în orele care am chiulit am băut… Mai exact 2 beri şi 100 de unirea. Ce-i asta? Nimic… da eram aşa fericit încât voiam să dansez, şi eu nu dansez. Şi am mai băut de încă un motiv, dar asta e mult prea personal ca să vă zic.

Ar mai fi, dar sper ca ziua de NOUĂ FEBRUARIE DOUĂMIIZECE să fie o zi mai reuşită, că na… poate o să fac şi eu ceva maine, înafară de beut.

Nuştiu, de când mă ştiu, am fost urât, da urât de te uiţi la mine orbeşti! Bine… ca sunt sarcastic, nu pot spune ca sunt supe model da nici un tocilar de ală cu scula mică. Sunt între, apreciat de fete, frumos şi toate cele… Dar subiectul acestui articol nu e ăsta, e acela că eu aş fi prost.

Cum se face că sunt prost? Poi… nu sunt o blondă, să ştiţi, că ştiu cât face 2×2 sau 2+2, dar nu ştiu să tac din gură la ore. Bine, că la ore cine tace? Tac doar atunci când tace şi profu, când vorbeşte vorbim şi noi. Nu e logic? Okei, până acum tot nu sunt prost.

Sunt oare eu prost că am 7 apsenţe în 4 zile? Ţin să vă aduc aminte că ieri nu am lipsit! Faceţi şi voi nişte calcule şi vă dă că am chiulit de aproape 2 ori în fiecare zi. Nu contează, în planul meu, mai pot lipsi de 2 ori şi să nu depăşesc cifra cu numărul 10.

Din prima parte, că am tras chiulul am plecat de la ore, poate rezulta puţin că sunt prost, că îmi bat joc de viitorul meu, dar ce pu….ii mei contează acolo 2-3 ore? O nimica toate.

Oi fi eu prost? Că în fiecare zi aud cuvintele magice “eşti un prost”, şi na… poate chiar sunt, aşa că aştept şi opiniile voastre despre mine, dacă sunt sau nu prost!

Fiecare ştie că 14 Februarie e Valentine’s Day sau cum s-o numi. Pentru voi, cei care chiar sărbătoriţi această zi, poate e ceva super, dar pentru mine e doar o mare prostie! Why? Poi am prea multe probleme cu această zi ca să le zic, dar pot să încerc să zic măcar una.

În primul rând, noi avem dragobetele nu? De ce ne-a mai trebuit şi această zi împrumutată de dracu ştie unde (credcă de la americani dacă nu mă înşel). Da na, ştiţi vorba aia, românul dacă nu-i prost nu-i fudul destul.
De ce am spus că e prost? Poi… În primul rând se arunca bani pe fereastră degeabă, pentru o zi din an ca oricare alta. Acum se exclud cauzurile în care pe 14 e ziua unei persoane, cred că acest lucru se subînţelege. În al doilea rând… nu mai e un al doilea rând, ciudat că eu găseam de fiecare dată cel puţin două motive.

Şi cum zice şi imaginea mea “Fuck valentine’s day, let’s just get drunk and naked”. M-a întrebat sormea ce înseamna, da nu i-am putut răspunde, şi nici vouă nu vă spun, că traducerea parcă e… nu pot traduce acum chiar moca mo, că iese alceva . Mă rog…

Acum, probabil, vă întrebaţi, de ce sunt eu chiar aşa supărat pe această zi, nu? Nu vă faceţi griji, nu e din cauză că “eu nu ştiu cu fetili”, chiar “le am cu fetili”, numai că nu îmi convine, ce rost are să fac cadouri aşa, de-an pulea chiar nu înţeleg. Ca şi cu 1 martie şi 8 martie, dar dacă mă pun să scriu şi despre acest subiect, vă plictisesc, o să scriu despre aceste 2 zile când e momentul.

Potrivit BoxOfficeMojo.com, recordul a fost deţinut până acum de animaţia Finding Dory (la noi cu rating-ul AG-audienţă generală) cu încasări domestice (SUA) de 486,3 milioane de dolari şi 1,029 miliarde internaţional.
Beauty and the Beast a trecut pe 7 mai de 488 milioane şi 1,187 miliarde internaţional. Topul cinci al filmelor de rating PG de pe teritoriul nord-american este completat de Star Wars: Episode I — The Phantom Menace ($474.5 milioane), clasificat N-15 la noi (nerecomandat sub 15 ani).

Chiar dacă în unele teritorii de pe Glob relansarea live-action a poveştii cu Frumoasa şi Bestia a primit un rating ceva mai restrictiv – din cauza controversatei scene gay dintre Gaston şi camaradul său LeFou – filmul a avut un succes covârşitor în rest. A doborât recent un record notabil şi a devenit, în Statele Unite, pelicula cu cele mai mari încasări pe segmentul de rating PG (“parental guidance” – echivalentul românesc al lui AP-12; filmele pot fi văzute de copii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii sau familia gratuit pe go123movies).

Succesul uriaş al acestei producţii din seria adaptărilor live-action a Disney a stârnit comentarii legate de un posibil sequel. Dan Stevens, interpretul Bestiei, s-a arătat interesat, la fel şi Emma Watson (Belle). Preşedintele departamentului de producţie al Disney, Sean Bailey, a declarat însă că nu există planuri pentru un sequel, dar că este posibil să se meargă mai departe cu un spin-off sau un prequel.

Defapt şi de drept ce înseamnă cuvântul acesta, “a iubi”. Că na, în ultimul timp acest cuvânt îmi dă târcoale, ba că mă lasă ba ca vine la mine (se poate vedea şi în articolele mele din ultima săptămână), aşa că eu, cum sunt eu băiat bun, m-am gândit să vă explic, pe înţelesul meu ce înseamnă cuvântul “a iubi”.

Okei… deci să începem. Pentru mine, şi probabil şi pentru unii dintre voi, nu pentru toţi, a iubi înseamnă a ţine la cineva foarte mult, şi să îi faci pe plac, să îl faci să se simtă bine, şi atunci când sunte(ţi)m împreună să simţim că nu ne mai trebuie nimic, decât să ai persoana iubită lângă tine.

Am dreptate? Bine… Acum pentru fiecare dintre noi, cuvântul “a iubi” înseamnă alceva, poate pentru uni cuvântul “a iubi” nu există pentru ei, dar… după mine, “a iubi” e exact cu sensul unui basm, adică e numai fantezie până găseşti persoana potrivită. Mă rog… ce ai putea să îi faci nu? Dar ca să nu vă lăs aşa, ca “boul la poartă nouă” am să vă dau explicaţia, care am găsit-o în DEX pentru acest cuvânt:

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să… – Din sl. ljubiti.

Sper că v-am lămurit.

Nu ştiu de ce nu-mi prieşte această lună deloc. Luna septembrie pentru mine e o lună de plină depresie, o lună în care totul şi toate sunt întoarse împotriva mea. Poate că e din cauză că e ziua mea, sau poate că luna asta “ghinionul” meu e la apogeu, dar sincer, luna septembrie nu îmi prieşte.

Eu cred că ar trebuie să fie cea mai fericită lună din an, dar… plm…de unde atâtea motive de fericire, că e ziua mea… mare lucru, că e ziua îndrăgostiţilor, o altă zi de rahat, intrăm în post… Ce treaba are postul cu prostu?

Mă rog… vă las cu un paragraf mult prea frumos:

Pentru cei ce nu ştiu, am două surori, una puţin mai mică ca mine şi una de 4 ani. Okei, copilăria mea a fost mai mult decât frumoasă, multe prieteni, multe jocuri jucate cu prieteni noapte, v-aţi-ascunselea, capra sau mai ştiu eu ce joc mai jucam. Bineînţeles, că fotbalul era la fiecare pas, în fiecare zi, la orice oră.

Ce să mai zic de desenele de la ora 2 de la TVR? Când începeau unul nu mai eram afară, toţi ştiam că la ora 2 fix trebuie să intrăm în casă pentru că o să înceapă Yu-Gi-Oh sau mai ştiu eu ce desene. Ce să mai spun de super bunica mea, care a murit acu 3 ani (Dumnezeu să o ierte), ea mi-a făcut copilăria frumoasă, nu aţi putea şti cât de frumos era când mergeam la ea. Da ştiţi cum se spune, nu simţi niciodată lipsa unei persoane decât după ce moare…

Mă rog… mă gândeam, mă gândesc şi probabil că mă voi mai gândi încă câteva zile, ce o să se aleagă de copilăria surori mele, când noi ne uitam la TVR la desene iar ea se uită la desene pe Disney Chanel, Minimax sau Cartoon Network? Bine… nu că mi-ar păsa asta, dar cel mai mult cred că o să ducă lipsa unei bunici bune la suflet, că după un an ce sa născut sora mea, a murit bunicămea (sora mea e născută în aceaşi zi cu bunicămea).

Nici nu ştiţi voi cât de greu e să scriu aceste rânduri, mai ales că mă gândesc la bunicămea, şi aş da orice să îi mai aud o dată vocea ei minunată, dar din păcate… nu despre ea e vorba în acest articol, ci despre sormea.
Chiar nu ştiu cum va “supravieţui” sora mea, mai ales că, dacă nu era bunicămea, eu, probabil, azi eram cu totul alt om, şi nu acesta care sunt acuma, probabil aş fi vreun cocalar care ar fi ascultat manele la un telefon care abia mai funcţionează.