Am o problemă cu brutele. Da, cu oamenii ăia care acţionează în cel mai josnic mod pentru a le fi lor bine. Cu oamenii pentru care violenţa e lege, care merg pe premisa că bătaia e ruptă din rai.

Cât de imbecil trebuie să fii ca să-ţi baţi soţia, dacă e însărcinată e şi mai rău sau să-ţi baţi copilul abia născut şi fără nici o putere de apărare. Mă uit la ştiri şi văd cum un dobitoc şi-a bătut copilu de 6 luni. Şi ghici care-i scuza? Băutura dom’le! Băutura! A băut şi omul un gât de ţuiculiţă şi i-a căzut mintea în pumni.

Băutura nu-i o scuză, lipsa educaţiei nu e o scuză, sărăcia nu e scuză. Faptul că povestea asta a fost făcută publică nu înseamnă prea mult pentru că situaţia nu se va schimba. Bătaia se va aplica în continuare, copiii vor suferi în continuare, femeile la fel….

Azi am studiat oameni. Am mai făcut asta, dar parcă niciodată ca acum, niciodată aşa de atent, niciodată aşa în amănunt.

În drum spre casă, de la serviciu, mi-am ocupat timpul cu ceva. Nu am mai mers pe stradă nepăsătoare… Şi ce am văzut mi-a cam dat de gândit la modul cel mai serios. Liceenii nu fac decât să se înjure pe stradă şi să vorbească în cel mai urât mod cu putiinţă. Probabil că vor să demonstreze ceva, dar ce? Că nu am văzut nimic spectaculos, dimpotrivă, am început să mă gândesc dacă merită să ies la pensie în România sau dacă nu cumva trebuie să-mi măresc contribuţia la pensia privată…

Am văzut un bărbat care-şi înjură partenera de viaţă în mijlocul străzii. Puţin mai lipsea ca să şi-o ia pe cocoaşă femeia aceea. Dureros că există situaţii de genul ăsta. Nu trăiesc în pădure, ştiu ce se întâmplă în societatea noastră, dar chiar aşa să ajungi să-ţi înjuri nevasta în public, în văzul tuturor e grav.

Am văzut bărbaţi cărora li se trezesc instinctele animalice când văd o femeie pe stradă, bărbaţi pe care de altfel i-ai putea pune pe o treaptă destul de înaltă a scării sociale. De la replici de genul: “Uite bă ce craci are!” până la priviri de genul Hai să fim serioşi, societatea are pretenţii de la tine şi tu te porţi ca un mârlan.

Am văzut piţipoance care numai ce au ieşit din mall-ul nou construit şi ca să nu lase o gură de suc în paharul de la Mc, au plecat cu el cu tot. Păi băi piţi, tu te crezi mare domnişoară de mall şi tragi dintr-un pai pe stradă? Nu te-a învăţat nimeni că nu-i frumos să mănânci şi să bei pe stradă? Încă nu au venit căldurile alea insuportabile…Mare fiţă şi paharul cu pai de la Mc/ KFC.

Am mai văzut băieţaşi cu tricou alb fără mâneci şi cu nelipsitul lanţ de la bicicletă. Normal că nu se poartă altfel decât pus peste tricou să vadă şi duşmanu’ că el poate, să moară de ciudă…. A luat poziţia tipică de şmecher… Ce imagine îţi crează descrierea mea?

Am mai văzut şi ţigani. Mulţi ţigani! Muuuuulţi! Oare a fost azi vreo sărbătoare a lor? De ce or fi ieşit toţi din palate? Acum chiar mă interesează de ce erau aşa mulţi pe strada….

Am simţit mirosuri de tot felul… de la parfumuri scumpe până la mirosul celor pentru care nu s-au inventat încă apa şi săpunul. Stau eu aşa într-o rână şi mă gândesc că atunci când te parfumezi câte fâsuri d-alea poţi să dai? 2-3, hai 4! Dar soro, nu-ţi torni sticla de parfum în cap. Nu faci decât să împrăştii o mireasmă “îmbătoare”, mai ales dacă parfumul tău este unul dulce. De împrăştiat, o faci, dar nu se va apropia nici dracu de tine. Şi ştii de ce? Pentru că puţi. Mai bine spală-te cu apă şi săpun şi gata. Iar dacă nu ai avut apă sau săpun sau timp să faci un duş, ia-ţi nişte şerveţele umede şi FOLOSEŞTE-LE!

Ălora care nu au auzit în viaţa lor de apă sau, mă rog, au auzit, dar o folosesc foarte rar, maxim o dată/ săptămână, nu am ce soluţie să le ofer… Sunt în pană de idei, dar promit că dacă-mi vine vreuna o să scriu! Oricum, a venit căldura şi sunteţi tot mai greu se suportat!

Oameni şi oameni! Fiecare cu gândurile lui, cu problemele lui, cu aspectul lui, cu atitudinea lui faţă de ceea ce-l înconjoară. Pe unii îi judeci, îi analizezi, pe alţii îi laşi în treaba lor. Iar tu? Tu eşti lăsat în legea ta să te desfăşori. Poate că te ia râsul, poate că plânsul, poate că întorci capul sau poate că grăbeşti pasul! Observ că i-am remarcat numai pe cei “speciali”! Dacă nu străluceşte ceva pe tine rămâi un anonim.

Ce dracu e în aer în perioada asta a anului?

Întreb asta pentru că anul trecut pe vremea asta începuseră problemele în paradis…stări naşpa, discuţii ce plecau de la nimicuri, probleme. Anul ăsta, tot în perioada asta mă agit prea mult când probabil că nu e nevoie. Îmi creşte tensiunea cum ai pocni din degete şi încep să urlu.

Până acum eu nu ţipam, nu mă exteriorizam aşa urât şi dacă mă supăram nu ţinea mai mult de 2 minute. Eh, acum ţip, mă agit, simt că-mi pocneşte vena… Trebuie să ştii ce să-mi spui şi cum să mă iei pentru a mă calma un pic. Nu multă lume ştie cum să facă asta! Iar cei care ştiu merită premiul de excelenţă pentru că rezistă cu şi lângă mine.

Mă gândesc că acum, că dă căldura, calmitatea mea şi indiferenţa se transformă în agitaţie dusă la extrem.

P.S. Post scris la nervi!

Gândesc că întotdeauna am oferit o a doua şansă. Fie că persoana aceea a meritat sau nu! Cred că orice om merită asta, trecând peste prostiile pe care le-a făcut la un moment dat.

Atenţie! Vorbesc strict despre cea de-a doua şansă. Nu despre a mia. Dacă ajungi să-i oferi unuia/uneia a mia şansă şi nu apreciază asta schimbându-şi atitudinea, mă ierţi, dar eşti PROST!

Aşadar, cred că e ok să arăţi că încrederea nu e pierdută în totalitate şi încă se mai poate rezolva ceva, se pot relua prietenii, amiciţii sau mai ştiu eu ce… Iar dacă eşti unul dintre cei care beneficiază de ocazia de a demonstra că la un moment dat a greşit şi că acum poate demonstra că nu mai gândeşte prost, atunci nu rata şansa asta. Nu arăta cât de bădăran ai fost şi câte cunoştinţe ai acumulat în domeniul ăsta (nesimţirea).

Pe mine nu mă costă nimic (eventual, nişte timp pierdut aiurea) să îţi ofer a două şansă, iar pe tine nu te doare gura să-ţi ceri scuze. Demonstrează-mi că meriţi!

Am învățat că zicala “never say never” e cât se poate de adevărată. Cel care a zis-o a avut mare dreptate. Am observat asta pe pielea mea. De multe ori am spus că nu voi mai face un lucru niciodată. Eh, l-am făcut. Uneori am regretat, alteori nu.

Am dat dovadă de lașitate oare? Sau nu m-am putut abține? Dacă am zis că nu o voi mai face înseamnă că am făcut un lucru greșit, nu ? Atunci de ce l-am repetat? Fără să-mi dau seamă? Am făcut asta fără să gândesc? Bine ar fi să știm răspunsul la întrebările astea. Dar cine știe… Pe moment spunem că nu vom repeta greșelile și apoi uităm ce promisiuni ne-am făcut.

Asta e firea omului. Face lucruri pe care mai apoi le regretă. Își face promisiuni și nu le respectă. Acționează inconștient și când realizeză ce a făcut se cam dă cu capul de pereți. Astea sunt defectele noastre cu care trebuie să ne acceptăm. O să încerc să-mi impun să nu mai spun chestia asta. Nu-mi face mie bine!

Trebuie să mă mut și m-am gândit eu că cel mai bine ar fi să apelez la serviciile agențiilor imobiliare din Constanța care să-mi caute o garsonieră așa cum vreau eu. Ei bine, de vreo săptămână tot sun pe la multele agenții și răspunsul e același: ” Ce ați găsit dvs. în ziar e deja închiriat, dar lăsați-ne un număr de telefon și căutăm în baza noastră de date. Vă sunăm imediat!”

Ei, da, cică mă sună imediat. Nu m-a sunat nimeni imediat, nu m-a sunat nimeni nici până acum. Și nu sun de ieri de azi pe la agenții imobiliari ci de vreo săptămână. Nici unul nu a binevoit să-mi spună “Bă, nu avem nimic, caută în altă parte!”

Acum mă gândesc eu… Ei din ce trăiesc? Nu din comisioanele pe care le încasează, nu din spinarea clienților? Din ce mama naibii trăiesc? Nu e în interesul lor să-și fidelizeze clienții? Dacă un imobil e închiriat de câteva zile nu e normal să nu mai apară la secțiunea închirieri încă o săptămână după? Sincer, dacă văd că unul își dă interesul cu siguranță îl voi căuta și data viitoare. Dar, na, ăștia ca mine, chiriașii care-și caută și ei o casă nu merităm respectul lor.

Poate dau peste un nene/ o tanti agent imobiliar d-ăsta bun care să mă anunțe și pe mine la timp! Eu încă mai sper pentru că se apropie termenul de părăsire a locuinței ăsteia în care stau de 2 ani.

Dacă vrei să fim prieteni buni și să nu avem probleme de genul “vai, m-ai mințit!”, “vai, tu nu-mi ești prieten!” și alte chestii de genul asta, nu trebuie decât să urmezi câțiva pași simpli și de bun simț.

Nu mă minții! Cred că e de bun simț într-o relație de orice tip, cu o persoană, să nu minți. Nu dai dovadă decât de bună creștere și respect față de celălalt.

Dacă nu ai chef de mine, spune-mi! Aș aprecia mai mult dacă-mi spui că nu ai chef de mine, de fața mea, decât să-mi inventezi un motiv și apoi ca fraierul să te dai de gol. Nu mă stresa cu chestii inutile de dragul de a vorbi pentru că nu faci decât să mă enervezi și data viitoare s-ar putea să te ignor.

Când îți cer părerea înseamnă că mă interesează deci o aștept cu interes…
Respectă-mi intimitatea! Eu nu mă bag în viața ta decât dacă îmi permiți asta… Dacă observ că te deranjează încetez să-mi mai spun părerea. Fă și tu asta, nu e greu!

Dacă te refuz politicos la un moment dat, înseamnă că nu pot veni cu tine, am un motiv bine întemeiat. Te rog, nu mai pune alte întrebări! Dacă e cazul, îți voi spune singură care e motivul.

Nu insista să mă ajuți atunci când nu îți cer ajutorul. Nu faci decât să mă stresezi și să nu găsesc rezolvare problemei mele. E greu ce ai de făcut? Mie nu mi se pare…

Am o slăbiciune pentru ceasurile de mână. Chiar dacă am ceasul la telefon și telefonul îl am în permanență la mine, nu pot să stau fără ceas la mână. Îl port la mâna stângă și nu mă pot lipsi de el .

Primul meu ceas l-am primit în clasa I, era cadou de la ai mei pentru că luasem premiul I. Erau un ceas mic pe care l-am purtat până la terminarea liceului. Avea valoare sentimentală! Când l-a văzut proful meu de sport din liceu s-a mirat că m-a ținut atâția ani, îmi spunea că el nu a avut niciodată un ceas care să reziste atât de mult.

De vreo 4 ani am trecut pe un ceas mare cu curea galbenă. Îmi place de mor și nu pot să mă lipsesc de el. Dacă uit de el, ceea ce se întâmplă foarte rar, simt că ceva îmi lipsește. Mi-e drag, e primit de la mama, care l-a cumpărat din Grecia într-un concediu. De când l-am văzut m-am îndrăgostit de el. Cine l-a văzut mi-a spus că e superb. Sper să nu pățească nimic, pentru că nu știu dacă voi mai găsi unul așa fain!

Am găit însă câteva ceasuri foarte drăguțe și nu mi-ar strica încă unul

Prietenii îmi spun că eu nu am genți (poșete) ci valize. De ce îmi spun asta? Pentru că toate poșetele mele sunt maaaari. Sunt mari pentru că mie niciodată nu-mi încap toate lucrurile în poșetă și tocmai de asta prefer ca acest accesoriu să fie cât mai mare, cât mai încăpător. Recunosc, în poșeta pe care o am acum nu-mi încap lucrurile ce-mi trebuiesc în ea.

În vară mi s-a pus pata pe o poșetă roșie și până când nu mi-am cumpărat-o nu am avut liniște. Eram atât de fericită că visul mi s-a îndeplinit!

Acum o lună când mi-am cumpărat ultimul handbag m-am exprimat cam așa: “Dă-mi te rog ceva mare!” Tipa de la magazin, care mă cunoaște și stie că întotdeauna îi cer cele mai mari poșete pe care le are a început să râdă și cu răbdare mi-a arătat tot ce are. Într-un final, după ce am stresat-o cu “Asta-mi place, asta nu-mi place!” am ales una și tot nu e cum vreau eu.

Acum am găsit câteva modele care-mi plac mult de tot…

Pentru mulți cetățeni ai României, democrația este ceva cu câh! Nimeni nu poate spune că nu a auzit măcar o dată vorbele, devenite sintagmă, ”era mai bine pe timpul lui …”, aceste puncte fiind, de la caz la caz, împușcatul, răposatul, sau pur și simplu numele celui care nu a mai apucat să ne salte pe cele mai înalte trepte ale civilizației și progresului.

Timpul nu a mai avut răbdare cu el, deși poate părea că noi, românii, am fost aceia!
Suntem încă destui cei care am trăit și ne-am crescut copiii înainte de 1989. Eu sunt una, și, chiar de aș fi rămas singura, nu am să pot spune niciodată că era mai bine. Nu era!

Dar și de-ar fi trăit ”cel ucis”, cu toate elementele de represiune pe care le avea la dispoziție, tot nu ne-ar fi putut urca unde visa. Nu stau în gena noastră, ca popor, anumite elemente esențiale pentru civilizație și progres.

Este mai bine acum? Da, după nevoile mele, este mai bine! Am intrat ”la un moment-dat” în jocul democrației, aducând cu mine un bagaj pe care a tot trebuit să îl ajustez. Mai ușor uneori, sau mai greu, am aruncat la coș unele, am adoptat altele …

Uitându-mă înapoi la ultimii ani, la ultimele zile, aleg un element cu care trebuie să se învețe românul, fiindcă face și acesta parte din viață: răspunderea fiecăruia pentru faptele sale. Răspunderea de aici, de pe pământ, pentru că, până la divinitate mai este!

Plec de la unele mirări, nu foarte noi, de tipul: vai, dar a fost ministru, profesor, doctor, bancher … mogul, cum să intre acum la pușcărie?

Închisoarea sperie, normal! Mie nu îmi este deloc la îndemână să am de-a face cu acest cuvânt, nici măcar în scris.
Cu toate acestea pachetul răspunderii omului pentru faptele sale poate cuprinde uneori și asta … pentru orice om! Dar, același pachet ar trebui să cuprindă și ”a doua șansă”, încrederea, ideea de reabilitare.

Cu alte cuvinte, acest pachet nu trebuie să fie sinonim cu stigmat. Oricine greșește, plătește! Ceea ce trebuie să învățăm – exercițiu de democrație – este faptul că, odată greșeala plătită, oricine poate reveni, este tot omul dinainte, pe care l-am cunoscut sau nu, pe care l-am iubit, l-am urât sau ne-a fost indiferent! Dar care are dreptul să își continue viața, care nu va mai fi, pentru el personal, niciodată la fel!