Societatea În Care Trăiesc

În această dimineață am ieșit puțin la plimbare. Fac o plimbare de vreo 50 de minute, până și muzica pe care o ador, în acel moment, mă plictisea. În drum spre casă îmi mențin distanța față de un grup de băieți. Din față vină o profesoară. Imediat ce profesoara a depășit grupul de băieți, aceștia au început să strige:

– “Huuaaa! Lulu să-ți dăm la muie!”

Profesoara respectivă se întoarce, aruncă o privire mai timidă și pleacă. Îmi trag puțin răsuflarea pe o bancă din fața casei. Imediat după ce m-am așezat, vine lângă mine o babă, mai pe la 60-70 de ani. După câteva minute coboară fiul ei. (mai mult…)

Trafic Legalizat: Vama PF I, Severin

M-am dus la sârbi acu’ câteva zile. Sincer, m-am dus de plictiseală, nu ca să cumpăr ceva. Trecem prin vamă liniștiți, aruncăm două ore pe pământ sârbesc și ne întoarcem. Nu am avut nici un control din partea sârbilor, m-au întrebat ce am cumpărat și le-am arătat bonurile. Când am ajuns la noi în vamă au început frate controalele. A venit un gras mai prost de fel și mă întreabă: (mai mult…)

Avortul: Drept sau Crimă?

Astăzi am purtat o discuție cu câteva tâmpite fără viitor care au încercat să îmi explice mie cum că avortul ar fi un drept și nu o crimă. Deci în momentul de față, mă adresez femeilor care vor să facă sau au făcut avort. De ce morții mă-tii ai omorâ un copil? De când pula mea a devenit avortul un drept? Ce drept? Drept la omor? Ce vină are copilul acela că ți-a plăcut ție pula și nu ai știut de efecte secundare? (mai mult…)

Balul Bobocilor

Au început evenimentele educaționale realizate de instituțiile de învățământ iar de la un timp ele devin din ce în ce mai “interesante”. După părerea mea, “Balul Bobocilor” este un showroom de curve. Cu o lună înainte de bal nici măcar nu se mai face școală. Toți profesorii sunt în căutare de prospături care vor să participe la concurs. Printre ele se numără și fete care nu au nici o legătura cu moda, mă rog, nu comentez. Oricum nu contează cât de frumoasă ești, trebuie doar să te dai bine pe lângă director/directoare. Cică se promovează și inteligența. Ce pula mea de inteligență? Neuronii mei se autodistrug atunci când prezentatorul spune:

– “Acum, haideți să aflăm cât de pregătite sunt fetele din această seară. Întrebările de cultură generală vor face diferența!” (mai mult…)

Proiect si aglomeratie

În această dimineață am avut niște musafiri veniți din capitală pentru a finaliza un proiect mai vechi în care sunt și eu implicat. Toate bune și frumoase, mă trezesc cu musafirii la poartă, îi poftesc înăuntru și am început să lucrăm la finalizarea proiectului. Eu vorbisem cu ei altceva, mai exact, să mă aștepte la periferia orașului, eu luam un taxi și apoi îi conduceam acasă dar pula mea, i-am văzut la poartă, cui îi pasă cum au ajuns? După ce am finalizat proiectu’, am mâncat, iar apoi s-a ridicat următoarea problemă:

– “Mihai, noi cum ajungem la mașină?

M-am gândit că au mașina parcată prin zonă. După să aflu’ că au intrat în oraș, s-au rătăcit și având copie după buletin, au luat un taxi și au venit la adresa respectivă. Asta nu e tot. Retarzii pulii nu au întrebat taximetristul din ce zonă i-a luat ca să știu unde să le caut mașina, nici măcar nu i-au luat numărul de telefon. După ce mi-au descris mai bine zona de unde i-a luat taximetristul, am aflat că și-au parcat mașina undeva prin autogară. Mi-a luat două ore să le găsesc mașina.

Începui bine ziua!

Mai exista virginitatea?

Statistic vorbind, numărul virginelor a scăzut dramatic iar eu unu’ îmi pun întrebarea: “De ce?” Acum vorbesc cu voi fetelor, chiar nu sunteți conștiente? De unde până unde moda asta de a rupe virginitatea între 16-19 ani? Dacă aveți ghinionu’ de a da peste o persoană ca mine, e grav, deoarece eu pun foarte mare preț pe virginitate.

Consider că virginitatea e ca o haină de lux, odată ce o folosește cineva, va deveni doar un alt produs second-hand. Unii bărbați nu suportă second-hand, cum sunt și eu de altfel. Dăi unui băiețel o mașinuță. După ce o rupe-n două, pasează mașinuța unui alt băiețel. Acesta se va juca cu ea? (mai mult…)

„Viata nu se termina la inchisoare”

Citisem acu’ câteva zile o știre cum că ar trebui să susținem moral pușcăriașii. De ce pula mea aș investi timp într-un pușcăriaș? În loc să se investească bani și timp într-un elev olimpic ăștia ne pun pe cap ratații ăștia din penitenciare. În România intri de drag în pușcărie, ai TV, internet, trei mese pe zi și stai în camere renovate. Eu le-aș da să mănânce doar pâine cu sare și să bea apă din W.C. De când un pușcăriaș trebuie tratat ca un om? Adică eu ar trebui să stau față-n față cu un criminal care și-a omorât soția și copilu’ și să-i zic: (mai mult…)

Afacerile de strada

În graba mea spre casă ajung la “Dunărea”, o zonă de marketing unde copilași de clasa a V-a se duc la păcănele și unde bișnițarii își fac nestingheriți treaba. Stau așa și mă gândesc, poliția ce pula mea face? De când mă știu eu, în “Piața Sârbilor” și la “Dunărea” colcăie frate de bișnițari. Scoate bișnițaru’ țigări din mașină cum scoate rusu vodka din cămară. Dă-o-n pula mea de treabă, înțeleg că poliția freacă menta p’aci dar nici chiar așa. Nu ajung bine în piață că deja bișnițaru îmi prezintă C.V-ul. (mai mult…)

Ochelari de tocilar

Am intrat în grupul proștilor care au încercat ochelarii de tocilar și care au aflat abia după că le stă ca pula. Într-o zi blestemată de vară, în timp ce violam mouse-ul m-am gândit să îmi cumpăr ceva, plm, eram în bani. Găsesc o pereche de ochelari Wayfarer (S) și neavând pe ce fute bani m-am gândit să-i cumpăr. Am vrut să mă asigur că ochelarii îmi vin perfect, așa că am trimis o poză cu fața mea ca să calculeze ăia diametru’ capului meu. După ce am luat pachetul de la poștă, mândru de achiziția mea, m-am decis să îi inaugurez în familie. (mai mult…)