Mergeam astăzi spre poartă cu Gabi Mihalache şi ne făceam socoteala: „în câte suntem astăzi soro?” „Păi să tot fim în 20 noiembrie”, zic io. „Daaa, e cinci şi uite-te şi tu ce vreme frumoasă!”, zice Gabi, şi tot aşa, tutuca cu de-ale noastre, până la Meteo, la 301. De ieri se simte un miros nemaipomenit de hoit în pădurice, ceea ce pentru noi înseamnă că cineva a „tranşat” problema celor patru-cinci căţelandri care erau gata să ne mănânce de fiecare dată când intram în raza lor vizuală. Trist!

A început şcoala, „copiii” de la Academia de Poliţie sunt prezenţi la datoria de a învăţa şi a munci pentru a deveni… nu ştiu cum se face, dar la ora trei şi ceva după amiază e plin de ei prin autobuz. Nu mai au şi ei program, treaba lor, problema e alta: ieri a fost kkrea Troiei în mai multe acte, vorba Floarei noastre, că era foooarte cald, autobuzul nu avea aceu (limbaj măăăă, aicea la mine), iar copiii erau o poezie: toţi cu mâinile pe sus, să să aeriseşte la subţiori – da’ nasurile poporului muncitor cu ce sunt de vină că acolo de unde vin ei, apa se foloseşte pentru pus în vin?

Puţeau frate fo doi, de mi-am cerut scuze în gândul meu la toată muncitorimea din Pipera pe care am bodogănit-o pe acelaşi motiv, ani la rând! Cireşul de pe tort a fost un băiat dă băiat frateeee, cu muci în freză evident, în Băneasa se mai poartă, care ne povestea el cu voce cel puţin tare, tuturor, recordul personal: şapte (7) restanţe a avut în vară şi trei (3) re-re-uri! El era de la judiciar, da’ cică recordul absolut îl are unul de la jandarmi, cu patru re-re-uri.

Acu să nu credeţi că aş face în gândul meu vreo comparaţie cu studenţi de la facultăţile civile, care trebuie să facă o facultate la zi pentru a fi siguri că nu se trezesc la fiecare schimbare de regim că nu au diplome valabile, trebuie să aibă şi de muncă fiindcă chiria/căminul/mâncarea costă scump şi mulţi sunt pe cont propriu…nuuu, şi nici nu vreau să spun că la facultăţile civile, unii studenţi nu ard gazul/gazele şi că îşi trec toate examenele din prima!

Eh, m-am încălzit cam rău, dar lasă că prea îmi lâncezeau creierii în cap