Nu ştiu de ce nu-mi prieşte această lună deloc. Luna septembrie pentru mine e o lună de plină depresie, o lună în care totul şi toate sunt întoarse împotriva mea. Poate că e din cauză că e ziua mea, sau poate că luna asta “ghinionul” meu e la apogeu, dar sincer, luna septembrie nu îmi prieşte.

Eu cred că ar trebuie să fie cea mai fericită lună din an, dar… plm…de unde atâtea motive de fericire, că e ziua mea… mare lucru, că e ziua îndrăgostiţilor, o altă zi de rahat, intrăm în post… Ce treaba are postul cu prostu?

Mă rog… vă las cu un paragraf mult prea frumos:

Îmi ating mâinile reci pe faţa caldă. Rămân uitându-mă pe geam. Visez, mă gândesc… Trăiesc să visez sau visez ca să trăiesc. Toate o să treacă… Întotdeauna trec. Şi viaţa trece atât de repede. E parcă făcută să nu ne dăm seama de valoare unei fiinţe sau unui lucru decât după ce-l pierdem!