Atunci când ești doborât, te aștepți ca părinții tăi să te ridice, să te susțină și să te aducă pe linia de plutire. La mine este cu totul invers. Multe momente au trecut pe lângă mine în care susținerea am primit-o de la băieții din cartier, iar părinții m-au ignorat. Multe momente în care am primit ură, în loc de bucurie și indiferență, în loc de susținere.În prima sesiune pentru examenul de Bacalaureat am picat, mă așteptam la o oarecare susținere, tot ce am primit în schimb a fost:

– “E treaba ta, tu știi!

Când am dorit susținere în momente grele, m-am ales cu certuri. Zilnic aud replica:

– “Comentezi când ești pe banii tăi!
– “Ești ca un parazit!

Deseori gluga îmi acoperă ochii însângerați și uneori simt că am trecut prin viață și sunt la sfârșit de drum, parcă aș avea 60-70 de ani. În loc să mă bucur de copilărie, eu sar gardul pe care viața mi-l pune în cale. Degeaba ajung uneori sus, deoarece stau câteva secunde, după care cineva îmi taie craca și cad. Ajung uneori la concluzia că tot ceea ce fac eu este să mă ridic.

Nu de mult am fost înconjurat de 16 persoane (cu bâte și cuttere în mână), numai Dumnezeu știe cum am scăpat de acolo. Mai mult interes s-a acordat fondului de ten care îmi acoperea un ochi, decât faptul că sunt în viață. De ce există certuri între părinți și copii? Simplu. Generația părinților este una încărcată de violență. Pe lânga asta, armata obligatorie le-a implementat în cap dreptul de a da ordine.

-”Mihai, taie lemnul ăsta!”
-”Nu pot, nu am cum!”
-”Comentezi?”

Mai nou, dacă nu ești de acord cu ce spun ei, riști să primești câteva palme. De ce? Pentru că ai comentat. Un sfat pentru tine ar fi să …faci ce simți și ce te face fericit. Învață să nu depinzi de NIMENI. Mai aud câțiva liceeni frustrați:

-”Pe mine cu ce mă ajută școala? Nu aplic nimic din ceea ce învăț! La magazin nu aplic teorema lu’ Pitagora!

Coaie, dacă tu te rezumi doar la un simplu vânzător, s-ar putea ca școala să nu te “învețe” nimic. Școala te ajută să fii independent, să nu depinzi de nimeni și să nu te mulțumești cu puțin. Totodată, nici la drumuri și poduri nu aplici “Pitagora”, dar dacă tu te mulțumești cu atât, e decizia ta. Fiecare materie te învață câte ceva:

-Matematica: să gândești logic
-Româna: să ai o gândire nelimitată și să poți lega 2 cuvinte.
-Sportul: să ai un stil de viață sănătos
-Religia: să fi un bun creștin și să ai o gândire pozitivă.
-Chimia: să știi ce te-nconjoară.
Ș.a.m.d.

Nici nu ai nevoie de vreun profesor pentru asta, poți să înveți și fără ajutorul lor, problema e să vrei. Mă rog.
În viață ai nevoie de susținere pentru a reuși, dacă nu o primești de la părinți, sus este un Dumnezeu. Poți apela la el.

Viața fără luptă, este ca moartea fără rai.