In afara de fobiile explicate acum cateva luni, eu mai o teama majora.
Mi-e teama sa nu cad. Nu-mi place sa cad.

Bine, presupun ca nimeni nu este atat de bolnav la cap incat sa-i placa sa traga ici si colo cate o cazatura. Mie mi-e insa groaza.

Gheata de pe jos ma paralizeaza. Ma tarsai ca o baba pe polei, ma tin de masini, daca alunec apuc in disperare primul om care trece pe langa mine. Mi-e frica rau de tot!

La munte… care munte? Pai de la cazaturile luate in adolescenta pe traseele montane cred ca mi se trage. Am cazut in cap o data, in tabara, clasa a 10-a spre a 11-a, cu madam Nicolae de economie, care nu era zdravana, ne cara prin coclauri. Am cazut in cap, in noroi. Vaca de profa ma curata cu servetele si radea de se caca pe ea. Dragalasii de colegi mi-au spus atunci ”Camuflaj”.

Oasele mainilor si picioarelor mi le-am rupt de nenumarate ori. Am cazut de pe biblioteca, de pe trotuar, la patinoar, am lesinat pe strada si mi-am fracturat mana, m-a scapat boyfriendul din brate.

Cand pic, ma dezechilibrez rau de tot. Ametesc, aproape ca lesin, chiar daca nu ma lovesc rau. Este o frica inainte de a fi o senzatie fizica. Am in minte ideea ca daca am ghinion, pot sa si mor de la o cazatura banala.