Pornit astăzi în presă, mă duce cu gândul la o nouă prostie: românii şi preţul ouţelor!

Când vorbesc aici de ouţe, mă refer la acelea fără de care, nu-i aşa, românul cu sânge-n … crede că nu se poate. Şi poate că aşa şi este. Dar să le iau de la început.

Românul castrează puţine animale, şi, în general, numai şi numai pentru interesul lui, al omului. Porcii se castrează pentru a se face animale de carne şi a putea fi sacrificate în interesul burţilor noastre. Uneori se mai castrează caii pentru a putea fi folosiţii ca animale de povară, în satele româneşti.

Eu am mai prins când eram copil, am mai povestit asta, boii, la CAP-uri. Boii erau tăuraşi castraţi, care creşteau impresionant, erau puşi în jug şi folosiţi la muncile câmpului. Arătau deci ca nişte vaci mai bine dezvoltate, cam ca un politicienii români aşa, no offence, eu i-am spus pe vremuri tatălui meu că mi se pare că seamănă foarte mult, şi el, şi mama, cu vaca noastră, drept care toate mănăstirile din nordul Moldovei, bisericile din restul ţării şi mulţi sfinţi şi Dumnezei s-au spart atunci în capul meu, asta pentru că eram iute de picior şi nu m-a putut tata prinde pentru o dreaptă corecţie la fundul gol! Cu cureaua din dotarea personală.

Revin: povestea castrării câinilor vagabonzi (pot să le spun aşa şi nu comunitari, că dacă ar fi fost vorba de unii oameni şi eu aş fi scris „ţigan” sau „jidan” riscam foarte mult) a început de mult, în orice caz, eu ţin minte că vâlva s-a făcut simţită mai ales de când Bucureştiul a fost fericit prima dată de întâiul borfaş al ţării…

Că s-au spălat bani, că s-au făcut afaceri, într-un cuvânt că toţi cei care se angajau să rezolve problema au furat cu neruşinare, nu am nici o îndoială. Dar m-am gândit puţin şi am să vă spun un lucru: lăsându-i la o parte pe vagabonzi, fie ei câini sau afacerişti, fiecare proprietar de animal, de câine (sunt probabil şi excepţii, dar mie nu mi-a fost dat să întâlnesc vreo una), contribuie la mizeria zilnică, fie că este vorba de căcaţii semănaţi peste tot şi pe care el, proprietarul doar nu-i prost să-i culeagă de la animalul propriu.

Refuzul de a plăti o anumită cotă, pe vremuri (că acum ne-am contorizat) la apă, că doar animalul este şi el spălat, consumă deci, şi până la rezolvarea problemelor fiziologice de amor printre maidanezele de peste tot, pe motiv că doar n-o să stea … era sa zic omul, deci n-o să stea căţelul cu ouţele nedeşertate, să nu-i cauzeze.

Pur şi simplu castrarea animalului spre binele tuturor nu intră în vocabularul, cultura şi mai ştiu eu ce, a românaşilor! Dacă la noi nu o să vezi decât rareori, dacă vezi, vreun bărbat solicitând o vasectomie, de teamă că îşi va pierde virilitatea relativă şi vremelnică, nu mai înţeleg asta cu refuzul castrării animalelor de companie, fapt care iscă atâtea probleme, pasiuni, discuţii, isterii. Şi cum toleranţa începe să devină ceva, nu ştiu ce, dar extrem de supărător, în care majoritatea începe să se supună minorităţii, ferească sfântul să mai spui şi că eutanasierea nu înseamna „a ucide”!

Una peste alta, celor pe care îi numin generic „autorităţi”, le convine tot! Şi mai ales le convine cearta, bătaia, păruiala dintre membrii societăţii civile (că mă şi pufneşte râsul când spun asta), ca o bună pavăză pentru a adânci lobotomia fiecăruia dintre noi.

Ieri pasămite, când unii şi alţii mai încercau să discute despre sistemul acesta de căcat din România, despre sănătatea noastră şi legile ei, am văzul pe scrollul nu ştiu cărui post de televiuziune, în trecere, că nu-i mai onorez cu atenţia mea pe nici unii, am văzut zic, patetic! aruncată o bombiţă marca Traian Băsescu, ceva despre Omar Haisam (nu ştiu dacă aşa se scrie), care ar fi chipurile liber, aşadar lăsaţi măi voi problemele ţării (că doar avem un ultrapotent care se ocupă de toate) şi dezbateţi prostii care nu interesează pe nimeni.

Să nu spună nimeni că nu se poate să ajungem mai rău de atât!

Un post-scriptum absolut ne-necesar: în România, în Bucureştiul unde aproape zilnic apar în copacii din gradină mea şi nu numai, prezervative folosite şi aruncate direct din pat probabil, precum şi tampoane de uz personal, de asemenea folosite, cine îşi face iluzia că poate educa? Unei persoane care face chestiile astea, cum poţi să-i explici că da, animalul se cacă pe stradă, dar tu, proprietarul trebuie să fii responsabil şi să cureţi din urmă?

Şi al doilea: există o familie la mine în bloc, mare iubitoare de animale, desigur şi de câini vagabonzi. Hrănesc animalele de pe lângă bloc, dar … au un câine, mascul, o corcitură de dalmaţian cu brac, după aspect, care a fericit toate căţelele de prin imprejurimi, multe dintre ele au crescut, fiice fiindu-i! Deci? Dacă le spui astora ceva despre castrare, sar ca arşi, ai crede că vrei să le tai lor ceva. Precizez că sunt intelectuali, ingineri, ceva pe aici. Concluzia mea? Pentru români nu există soluţii! De nici o culoare!