Ce o sa scriu acum aici o sa sune a cliseu, dar imi asum riscul.
Dintre toate cadourile din lume pe care le-as putea primi, cel mai urgent mi l-as dori pe ala, cel mai bun prieten.
Nu, nu un caine.
Da, un diamant.

Ma uit acum pe fereastra, bate soarele in particulele minuscule de zapada care se scutura din copaci. Ma ametesc.
Nu vreau sa aiba semnificatie, nu vreau sa fie montat pe un inel. Cel mult atarnat pe un lant, sa-l tin langa piept.

La diamant ma fascineaza inutilitatea frumusetii. Imi plac la nebunie lucrurile inutile. Poate prea mult. Poate de-asta am o colectie intreaga de amintiri si reusite futile. Dar sunt ca diamantele pentru mine. Pretioase, desi nu moare nimeni daca le arunci la closet.

Vreau un diamant prin care sa privesc ca printr-un pahar cu vodca Finlandia si prin care sa vad mai frumos.